Atitudine

Angelica Fădor către PSD: În loc să sprijine construcția magistralei de gaz spre Vatra Dornei, 500 de parohii sucevene au fost chemate în instanță



Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor
Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor

Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor consideră că în 2019 județul Suceava va trece prin cea mai neagră perioadă din punctul de vedere al investițiilor pe care actuala guvernare PSD le are în vedere pentru această zonă țării. „Niciodată în istoria județului Suceava nu a fost întâlnită o situație atât de neagră privind proiectele de investiții guvernamentale, dublată de un total refuz al partidelor aflate la guvernare PSD-ALDE de a lupta pentru nevoile cetățenilor județului și a respinge amendamentele punctuale și bine documentate la bugetul pentru 2019 depuse de parlamentarii PNL de Suceava, care sunt mereu în contact direct cu sucevenii și cu problemele acestora”, a spus Angelica Fădor.
Deputatul liberal a spus că nu poate să nu observe faptul că cei din PSD Suceava au ajuns să se laude că au votat împotriva investițiilor în infrastructura de drumuri, în rețelele de utilități sau în construcția unui spital de copii, dar în același timp încep să vorbească de proiecte de închideri de spitale și de școli.
Pentru Angelica Fădor, „ABC-ul” civilizației nu există pentru parlamentarii PSD-ALDE din județul Suceava, „În lipsa proiectelor guvernamentale de dezvoltare, ei se laudă cu proiectele depuse și derulate de autoritățile locale inițiate de conducerea liberală a Consiliului Județean Suceava sau de primarii harnici din localitățile județului. În schimb, PSD refuză cu obstinație să aprobe finanțarea pentru proiecte importante cum ar fi cel de realizare a conductelor magistrale de gaz natural spre Vatra Dornei, dar și cele care să asigure distribuția gazului metan în 50 de localități pentru 80.000 de beneficiari, deși în timpul guvernării PSD prețul lemnului de foc a crescut, făcând aproape de nesuportat costul încălzirii”, a atras atenția deputatul PNL de Suceava.
Fădor: „Se împlinește anul de când liderul PSD Suceava îi asigura pe suceveni că situația va fi deblocată și lucrările la conducta de gaz natural vor fi realizate”
Angelica Fădor a spus că un studiu recent al Biroului european de statistică Eurostat arăta că 11,3% dintre români nu își permit să își încălzează locuințele, și cu toate acestea Guvernul PSD nu face nimic pentru a-i sprijini.
„Mai mult, în loc să sprijine realizarea proiectului conductei magistrale de gaz spre Vatra Dornei, 500 de parohii sucevene au fost acționate în instanță pentru a li se confisca proprietatea, iar acest litigiu blochează scoaterea din fond forestier exact a terenului pe unde ar urma să treacă conducta magistrală”, a declarat Angelica Fădor, care a adăugat că „se împlinește anul de când liderul PSD Suceava îi asigura pe suceveni că situația va fi deblocată și lucrările la conducta de gaz natural vor fi realizate, dar prin votul împotriva amendamentului la legea bugetului pentru 2019 prin care liberalii propuneau alocarea de fonduri pentru acest proiect se dovedește că și această investiție nu este o prioritate, la fel cum nu a fost nici DN 18, care încă nu este finalizat, la un an de când trebuia să fie deja recepționat”.
Deputatul PNL de Suceava a mai spus că nici măcar sesizările social-democraților aleși în funcții județene care au cerut realizarea unui proiect județean de introducerea gazului natural în localități pentru că prețul lemnului de foc este prea mare nu-i sensibilizează pe parlamentarii PSD din Suceava, care votează împotriva județului Suceava și a locuitorilor acestui județ.
„Probabil că parlamentarii suceveni ai PSD așteaptă să expire autorizațiile de construire pentru realizarea conductei magistrale Pojorâta-Vatra Dornei astfel încât procedura să fie reluată, iar investiția să poată fi reluată abia peste câțiva ani”, a spus Angelica Fădor. Nu în ultimul rând, ea a declarat că a devenit deja o obișnuință ca proiectele importante pentru județ să fie amânate cu anii la rând, cum ar fi lucrările de modernizare pe DN 17 B care face legătura între Vatra Dornei și județul Neamț, pe Valea Bistriței, sau pe DN 18, două căi rutiere absolut necesare dezvoltării zonei de munte a județului Suceava.



Recomandări

Gheorghe Șoldan, prezent alături de primarii din Arbore, Iaslovăț, Volovăț, Burla, Zvoriștea, Zamostea, Solca și Milișăuți, la semnarea contractelor pentru construirea rețelelor de gaze naturale

Gheorghe Șoldan a participat alături de primarii din opt localități sucevene la semnarea contractelor pentru construirea de rețele de gaz metan
Gheorghe Șoldan a participat alături de primarii din opt localități sucevene la semnarea contractelor pentru construirea de rețele de gaz metan

Primăria Vatra Dornei a finalizat construcția unui nou corp de clădire pentru Liceul Tehnologic „Vasile Deac”

Noul corp de clădire al Liceului ”Vasile Deac” dispune de mai multe laboratoare pentru învățământul tehnologic
Noul corp de clădire al Liceului ”Vasile Deac” dispune de mai multe laboratoare pentru învățământul tehnologic

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor
În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului