N-a rezistat

Angajatul Direcției pentru Protecția Copilului Suceava acuzat că a corupt sexual un copil de numai 12 ani s-a sinucis



Marius Costel Dumitriu a lăsat în urmă un bilet în care a explicat motivele pentru care a decis să-și ia viața
Marius Costel Dumitriu a lăsat în urmă un bilet în care a explicat motivele pentru care a decis să-și ia viața

Supraveghetorul de noapte de la Centrul de Plasament Speranța cercetat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava pentru comiterea infracțiunilor de pornografie infantilă și corupere sexuală s-a spânzurat în garsoniera în care locuia. Trupul neînsuflețit al lui Marius Costel Dumitriu a fost găsit în noaptea de vineri spre sâmbătă, imediat după miezul nopții, chiar de colegul de cameră.
Florin Șerban a povestit că era plecat din Suceava de câteva zile și nu era la curent cu toate evenimentele, iar vineri noapte, în jurul orei 0.30, când a ajuns acasă și a deschis ușa garsonierei de la Căminul Nr. 2 de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară a avut o mare surpriză. Colegul său, Marius Costel Dumitriu, în vârstă de 37 de ani, atârna fără viață de o sârmă prinsă de tavanul garsonierei.
Bilet de adio și teren pregătit pentru sinucidere
Toate indiciile duc la concluzia că angajatul Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava a gândit acest gest extrem, dovadă și faptul că a lăsat în urmă un bilet în care a explicat motivele pentru care a decis să-și ia viața. Ultimele întâlniri și discuții cu vecinii dovedesc același lucru.
„Miercuri seară am stat de vorbă cu el, mi-a dat toate alimentele și a spus că vrea să plece la țară și nu bănuiam că el se spânzură. De două zile nu a mai ieșit din casă, că a venit poliția și a bătut la ușă și nu a răspuns nici joi și nici vineri”, a povestit Corneliu Apreutesei.
El este probabil ultima persoană care l-a văzut în viață pe Marius Costel Dumitriu, iar toate datele conduc la ideea că actul suicidar s-a produs în cursul zilei de joi, 19 mai. În acea zi, în jurul orelor 10.00-11.00, Corneliu Apreutesei spune că a auzit un zgomot de bormașină. Cu ajutorul acesteia, fostul angajat al Centrului de Plasament Speranța a dat o gaură în tavan, a aplicat un diblu și cu o sârmă s-a spânzurat.
Pentru că provenea dintr-un centru de copii și nu avea familie, Marius Costel Dumitriu va fi înmormântat cu sprijinul Primăriei Suceava și al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava.
A stat în arest preventiv timp de 4 zile
Arestat preventiv sâmbătă, 14 mai, pentru infracțiunile de pornografie infantilă și corupere sexuală a minorilor, Marius Costel Dumitriu a scăpat din arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava miercuri, 18 mai. În acea zi, magistrații de la Curtea de Apel Suceava au dispus schimbarea măsurii de arestare preventivă cu măsura mai blândă a controlului judiciar pe o perioadă de 30 de zile. În aceste condiții, Marius Costel Dumitriu s-a întors în căminul social în care locuiește, însă avea o serie de restricții și obligații.
Dacă în fața colegilor și prietenilor cu care locuia în căminul Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Marius Costel Dumitriu a precizat că este nevinovat, în cursul zilei de miercuri, când s-a aflat la instanța de judecată, a refuzat să răspundă la întrebările reporterilor.
Pe de altă parte, bărbatul ar fi declarat în fața anchetatorilor că vrea să dea o declarație în sensul recunoașterii faptelor de care este acuzat.
Care erau acuzațiile aduse lui Dumitriu
Conform anchetei coordonate de DIICOT Suceava, Marius Costel Dumitriu i-a solicitat, în repetate rânduri, unui minor în vârstă de 12 ani, atât direct, cât și prin intermediul telefonului mobil, precum și al contului de Facebook, să-i trimită fotografii sau filmulețe cu el dezbrăcat și în care să i se observe organele genitale în timp ce se masturba. Pe 15 martie, a rezultat din anchetă, inculpatul a primit și stocat în contul său de Facebook o fotografie trimisă de copilul de 12 ani în care apărea organul sexual al minorului. Copilul ar fi fost corupt cu promisiunea oferirii unei sume de bani.
În urma perchezițiilor efectuate, inclusiv una informatică, s-a adunat probatoriu privind achiziționarea și stocarea de materiale pornografice cu minori, precum și discuții avute cu minori pe teme explicit sexuale. În dosar există cel puțin încă doi minori care au fost abordați de inculpat pentru a le trimite poze sau filme cu ei în poziții explicit sexuale. La domiciliul bărbatului au fost găsite nouă telefoane mobile, existând suspiciunea că acestea erau pregătite pentru a fi date cadou celor care ar fi acceptat propunerile sale. De altfel, și minorului de 12 ani i s-a promis un telefon mobil.



Florin Șerban, colegul cu care Marius Costel Dumitriu locuia într-o cameră a Căminului Nr. 2 de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, l-a găsit pe acesta spânzurat
Florin Șerban, colegul cu care Marius Costel Dumitriu locuia într-o cameră a Căminului Nr. 2 de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, l-a găsit pe acesta spânzurat
Angajatul Direcției pentru Protecția Copilului Suceava acuzat că a corupt sexual un copil de numai 12 ani s-a sinucis
Angajatul Direcției pentru Protecția Copilului Suceava acuzat că a corupt sexual un copil de numai 12 ani s-a sinucis
Angajatul Direcției pentru Protecția Copilului Suceava acuzat că a corupt sexual un copil de numai 12 ani s-a sinucis
Angajatul Direcției pentru Protecția Copilului Suceava acuzat că a corupt sexual un copil de numai 12 ani s-a sinucis
Marius Costel Dumitriu a lăsat în urmă un bilet în care a explicat motivele pentru care a decis să-și ia viața
Marius Costel Dumitriu a lăsat în urmă un bilet în care a explicat motivele pentru care a decis să-și ia viața


Recomandări

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic. Sex și droguri cu o fată de 14 ani

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic
Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic