Angajații din serviciile de ambulanță suspendă protestele anunțate pentru astăzi



Angajații din serviciile de ambulanță suspendă protestele anunțate pentru astăzi, după ce ministrul Sănătății a invitat liderii sindicali la o discuție pentru a-i prezenta nemulțumirile, sindicaliștii precizând că au depus, ieri, în Parlament amendamente la legea unică de salarizare.
Ministrul Sănătății i-a invitat pe reprezentanții sindicaliștilor la discuții, astăzi, de la ora 11.30, pentru a găsi soluții de rezolvare pe cale amiabilă a revendicărilor angajaților din serviciile de ambulanță, se arată într-un comunicat al Blocului Național Sindical, confederație la care este afiliată Federația Națională Sindicală „Ambulanța”.
Sindicaliștii din serviciile de ambulanță au anunțat astfel că suspendă protestele. Totodată, sindicaliștii au depus, ieri, la Parlament, prin Blocul Național Sindical, amendamente și propuneri privind corectarea coeficienților de salarizare și păstrarea unor sporuri specifice pentru întreg personalul din Ambulanță.
Federația Națională Sindicale „Ambulanța” anunța, la sfârșitul săptămânii trecute, că va declanșa un protest național, astăzi, de la ora 9.00, în toate serviciile de ambulanță din țară.
Angajații din serviciile de ambulanță sunt nemulțumiți de modul de comunicare și negociere a proiectului legii salarizării unice și cer creșterea coeficienților de ierarhizare cu cel puțin un punct pentru personalul din domeniu.
De asemenea, ei reclamă faptul că sistemul sanitar din România este așezat la un nivel inferior față de alte instituții publice privind finanțarea și salarizarea personalului din ramura sanitară, dar și lipsa consultării din partea Ministerului Sănătății cu toate federațiile sindicale parte semnatară a Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură sanitară.
Săptămâna trecută, Federația Sindicală Ambulanța a cerut Guvernului amânarea asumării răspunderii pe legea unică de salarizare în sistemul bugetar, amenințând cu proteste în toate serviciile din țară dacă până în 15 septembrie nu va fi chemată la discuții.
Federația Națională Sindicală „Ambulanța” reprezintă interesele sociale, profesionale și salariale ale celor 13.000 de angajați (medici, asistenți medicali, ambulanțieri, conducători auto, conducători de șalupe medicale și personal TESA) din toate Serviciile de Ambulanță din România.
Coeficienții pentru funcțiile din sistemul sanitar prevăzuți în forma finală a proiectului legii unice au rămas nemodificați după diminuarea cu 25 la sută din prima jumătate a lunii august, cel mai mic fiind de 1,10 pentru infirmieri și cel mai mare pentru managerii spitalelor cu peste 400 de paturi.
Astfel, managerul de spital cu peste 400 de paturi, ca și managerul din Serviciile de Ambulanță vor beneficia de cel puțin 6,50 salarii minime și cel mult 6,80 salarii minime, iar directorul medical va avea între 6.15 și 6,45 salarii minime.
În cazul managerilor spitalelor care au mai puțin de 400 de paturi, coeficienții sunt între 6,00 și 6,30, iar cei ai directorilor medicali și directorii medicali din serviciile de Ambulanță între 5,85 și 6,20.
Asistentul șef din Serviciile de Ambulanță, va avea între 4,40 și 4,70 salarii minime.