Circa 200 de angajați din învățământul preuniversitar sucevean au pichetat ieri, timp de o oră, sediul Prefecturii Suceava.
Protestul a fost organizat de Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS) pentru a atrage atenția autorităților asupra situației grave în care se află personalul nedidactic din școli (muncitori necalificați, fochiști, paznici, îngrijitori etc.), generată de salariile umilitoare ale acestei categorii de salariați.
Manifestarea, la care au participat dascăli din tot județul, a fost una liniștită. Participanții nu au scandat lozinci sau sloganuri, revendicările acestora fiind, în schimb, consemnate pe pancarte cu mesaje precum: „Când va deveni învățământul prioritate națională?”, „Guvernanți, salvând educația, salvați România”, „6% din PIB”, „Creșterea salariilor cadrelor didactice”, „Debirocratizarea sistemului de învățământ” etc.
„Sunt oameni care trăiesc la limită, nu-și pot plăti nici măcar cheltuielile”
Membrii de sindicat au menționat că acțiunea de ieri își are fundamentul în starea deplorabilă în care se află sistemul educațional, oamenii școlii evidențiind problemele cu care se confruntă învățământul din România și cerând soluționarea revendicărilor lor.
Președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava, prof. Giani Leonte, a menționat că acțiunea de ieri are rolul de a semnala, în primul rând, situația personalului nedidactic din școli, categorie socio-profesională care trăiește la limita de subzistență.
„Principala noastră revendicare constă în modificarea salarizării personalului nedidactic. Sporul lor de vechime este inclus în salariul de bază și nu se adaugă acestuia, așa cum este normal. Lor li se refuză dreptul la respectarea salariului minim pe economie”, spune Giani Leonte.
Camelia Sturza este îngrijitoare la un colegiu din municipiul Suceava, aceasta mărturisind că face parte dintr-o categorie care se află într-o situație dezastruoasă din punct de vedere al volumului de muncă și al salarizării.
„Sporul de vechime trebuie neapărat scos din salariul brut. Volumul de muncă este foarte mare pentru personalul de îngrijire, sunt poate două-trei femei de serviciu la mai multe școli. Sunt îngrijitori sau fochiști care merg cu mai puțin de 6 milioane de lei vechi acasă. Mulți au rate, sunt oameni care trăiesc la limită, nu-și pot plăti cheltuielile, rămân cu restanțe, salariile sunt foarte mici”, a arătat femeia.
Lista de revendicări
Sindicaliștii au readus în atenția guvernanților o serie de revendicări, acestea fiind enunțate de mai multe ori de-a lungul timpului, fără, însă, a-și găsi rezolvare.
Ei solicită decontarea navetei profesorilor, debirocratizarea sistemului de învățământ, modificarea programelor școlare și a sistemului de evaluare a elevilor, deblocarea posturilor didactice auxiliare și nedidactice, acordarea gradației de merit și personalului didactic auxiliar și modificarea anumitor prevederi din Legea Educației Naționale.
Gheorghe Tresciuc este învățător la școala din Cârlibaba, el mărturisind că alocarea a 6% din PIB educației ar rezolva în mare problemele din sistem, ținând cont că, în prezent, valoarea se situează în jurul a 3%.
„Mă gândesc mai ales la cei tineri, care intră în sistem și care primesc salarii de mizerie, până în 10 milioane de lei vechi. Nu poți, din acești bani, să-ți întreții familia, să-ți cumperi cărți, să dai examenele, să te îmbraci cum trebuie. Totodată, ar trebui schimbate manualele școlare, avem în școli manuale editate acum 9-10 ani, materialul didactic vine cu mare greutate în școli, baza materială e slabă, profesorii de sport nu au unde să-și țină orele, sunt multe probleme”, spune învățătorul.
La finalul protestului, liderii de sindicat s-au întâlnit cu reprezentanții Prefecturii Suceava pentru a purta o serie de discuții.
Protest liniștit
Angajații din învățământul sucevean au ieșit în stradă pentru drepturile personalului nedidactic
