Angajații companiei Automobile Dacia vor beneficia, în 2010, de o majorare salarială de 300 de lei, în două tranșe, în urma negocierilor dintre patronat și sindicate, care s-au încheiat, miercuri, cu un acord între cele două părți, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit vicepreședintelui Sindicatului Dacia, Ion Iordache, începând cu data de 1 ianuarie 2010 toți salariații de la Dacia vor beneficia de o creștere salarială de 220 de lei, în sumă fixă, iar începând cu 1 aprilie de o creștere salarială de 80 de lei.
„Este un acord scris, între noi și patronat, deci negocierile din cadrul noului contract colectiv de muncă pentru 2010 pe capitolul creștere salarială s-au încheiat astăzi (n.r. – miercuri). Am obținut o creștere salarială de 300 de lei în sumă fixă pentru fiecare salariat, în două tranșe, 220 de lei de la începutul anului și 80 de lei de la 1 aprilie, astfel că la începutul lunii aprilie salariul minim pentru un muncitor calificat de la Dacia va fi de 1.650 lei, salariu de bază fără sporuri”, a declarat Ion Iordache.
În ce privește salariații cu nivelurile de responsabilitate 9 și 10 (în funcție de departamentul în care lucrează, vechime și funcția deținută – n.r.) vor beneficia de o creștere individuală de 8%, care va fi acordată în luna aprilie.
Reprezentantul sindicatului a precizat că acordul mai prevede ca angajații să primească o primă de participare la profit de 700 de lei, în luna mai.
De asemenea, angajații vor beneficia de o primă excepțională de 600 lei, care va fi plătită în două etape, de 300 de lei în luna martie și 300 de lei în septembrie.
Revendicarea inițială a sindicatului a vizat acordarea, începând cu 1 ianuarie 2010, a 520 de lei în sumă fixă, pentru toți salariații, dată o dată, iar patronatul a oferit, în primă fază, 170 de lei în trei tranșe, din ianuarie, aprilie și septembrie, ofertă ce a nemulțumit sindicatul, care a declanșat conflictul de interese, în conformitate cu legea conflictelor de muncă.
Iordache a mai precizat că negocierile pentru contractul colectiv de muncă pe anul 2010 continuă pentru a se ajunge la acorduri pe alte teme decât creșterea salarială, una dintre ele fiind activitatea de protecție a muncii.
Joia trecută, conducerea Automobile Dacia propusese angajaților, la o nouă rundă de negocieri, o majorare salarială de 200 de lei, ofertă refuzată de sindicatul uzinei.
Liderul sindical consideră că majorarea salarială se justifică date fiind rezultatele obținute de uzina Dacia în 2009 și a previziunilor economice favorabile pentru acest an.
Automobile Dacia, parte a grupului francez Renault, a avut anul trecut un profit de 230,28 milioane lei, în creștere cu 3,7% față de 2008.
În 2009, Dacia a vândut 311.282 de mașini, în urcare cu 20,5% față de 2008, însă vânzările din România au coborât cu peste 50%, la 41.862 de autovehicule, potrivit datelor anunțate de companie în ianuarie.
În 2008, uzina din Mioveni a vândut 258.372 de autovehicule, din care 84.708 în România.
Creșterea puternică de anul trecut a vânzărilor a fost determinată în principal de succesul avut în Europa Occidentală, unde compania românească a vândut peste 200.000 de automobile.
Ultimul conflict de muncă legat de creșterea salariilor a fost în aprilie 2008, când angajații Dacia au intrat în grevă solicitând o majorare salarială de 550 de lei. Atunci, muncitorii calificați au primit o creștere generală de 300 lei brut de la 1 ianuarie 2008 și de 60 lei brut de la 1 septembrie.