Portarul echipei Steaua, Andrey Nazario Afonso, a declarat, sâmbătă, la Timișoara, unde a făcut escală la întorcerea din Italia, că și-ar dori să evolueze în meciul cu FC Sevilla și că mai are nevoie de cel puțin o săptămână pentru a deveni apt de joc sută la sută, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Cred că pot începe să muncesc, sper să nu mai am probleme și să pot ajuta Steaua. Cred că pentru a fi sută la sută apt de joc mai am nevoie de ceva mai mult de o săptămână. Cu Sevilla mi-aș dori mult să joc, dar nu știu ce va spune antrenorul Cosmin Olăroiu. Știu că au fost 30 zile fără să joc. Am certitudinea că Oli și Mihai Stoica vor face ce e mai bine pentru mine”, a declarat jucătorul, care a revenit de la clinica din Bologna, împreună cu fundașul Mihai Neșu.
Jucătorul a adăugat că Steaua este o echipă bună, cu jucători valoroși, și că are 50 la sută șanse în meciul cu Sevilla.
Andrey Nazario Afonso a fost supus unei intervenții chirurgicale la meniscul intern de la genunchiul stâng, la 11 ianuarie, la Bologna. Adus ca înlocuitor al portughezului Carlos, Andrey s-a accidentat după 10 minute de la debutul primului antrenament sub comanda antrenorului Cosmin Olăroiu, desfășurat la 8 ianuarie.





