Anchetă în Bacău după ce trei eleve s-au bătut în sala de clasă, la liceu

Este anchetă la Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghica” din Comănești, județul Bacău, după ce trei eleve s-au bătut în sala de clasă, din cauza unui conflict mai vechi, izbucnit în timpul vacanței de vară. Bătaia a fost filmată de un coleg, care a postat imaginile pe facebook.
Pe imaginile postate de un elev al Colegiului Tehnic „Dimitire Ghica” din Comănești, județul Bacău, se vede cum două eleve lovesc o altă fată cu pumnii la nivelul feței și o păruiesc. Imaginile au fost, ulterior, șterse.
Conducerea colegiului a transmis că scandalul dintre fete a pornit din cauza unui băiat, iar cele trei eleve vor avea nota scăzută la purtare.
„Ca întotdeauna, între două fete, cearta pornește de la un băiat! Noi am depistat toate persoanele. Știm ce s-a întâmplat. Fata care a fost agresată nu are urme, leziuni, nu vrea să depună plângere. Fetele sunt minore și în învățământul obligatoriu, astfel că noi, din păcate, nu putem decât să le scădem nota la purtare”, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, Florin Popa, directorul Colegiului Tehnic „Dimitrie Ghica” din Comănești.
La Inspectoratul Școar Județean (IȘJ) Bacău a fost declanșată o anchetă, pentru a stabili ce s-a întâmplat, inspectorii monitorizând cazul.
„Fetele implicate în incident au fost identificate și se face o anchetă. Conducerea colegiului a discutat cu ele, totul este sub control. A fost vorba despre o altercație cum se mai întâmplă între elevii de liceu, din păcate, într-o pauză”, a spus Oana Bărbuț, purtătorul de cuvânt al ISJ Bacău.
Conform acesteia, incidentul a avut loc în prima săptămână de la începerea anului școlar.
La rândul lor, polițiștii s-au autosesizat, dar, fără plângere prealabilă cercetarea nu poate continua, astfel că oamenii legii au luat în calcul desfășurarea unor activități preventive la colegiu.
„Este vorba despre o sesizare din oficiu, nimeni nu a făcut vreo plângere sau vreo sesizare în prealabil. Altercația fizică a avut loc între trei eleve. În urma cercetărilor, s-a stabilit că, într-o sală de curs, o elevă de 16 ani a fost agresată de alte două eleve, de 17 ani, de la o altă clasă, pe fondul unui conflict din timpul vacanței de vară. Deoarece partea vătămată nu a suferit leziuni, nu a depus și nici nu vrea să depună plângere, polițiștii nu au ce să facă. S-a întocmit o lucrare generală și noi intervenim pe parte de prevenire”, a declarat marți Cătălina Crețu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Recomandări

Absolventa Academiei „West Point” SUA către elevi militari: „Provocați-vă zi de zi! Nimeni nu crește în zona de confort”

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu

Prima româncă absolventă a Academiei „West Point”, fostă elevă a Colegiului Militar din Câmpulung Moldovenesc, a devenit oficial ofițer al armatei române

Prima româncă absolventă a Academiei „West Point”, fostă elevă a Colegiului Militar din Câmpulung Moldovenesc, a devenit oficial ofițer al armatei române