Analiză: A șasea zi de criză în USL – nicio întâlnire între partide, liberalii fac ședință informală



USL contabilizează duminică a șasea zi consecutivă de criză guvernamentală, în condițiile în care negocierile privind restructurarea Guvernului au fost întrerupte marți de o manieră bruscă și pe termen nedeterminat, aceasta fiind contextul în care liberalii se reunesc, duminică, în ședință informală, informează Mediafax.În cele șase zile de criză nu a existat nicio întrevedere între liderii PSD și PNL și, potrivit declarațiilor făcute de aceștia, nici măcar o încercare de convocare a unei ședințe a USL, în condițiile în care fiecare dintre părți preciza că așteaptă un semn de la cealaltă parte pentru a se reîntâlni.Totodată, președintele PNL Crin Antonescu a lipsit din țară în această perioadă, el aflându-se într-o vizită cu caracter privat în străinătate.Drept urmare, atât Crin Antonescu, cât și Victor Ponta, dar și ceilalți reprezentanți ai PSD și PNL au comunicat în aceste șase zile prin intermediul presei, lansând acuze reciproce și invitându-se unii pe alții la a spune de o manieră clară dacă doresc ca USL să continue să existe. După cele șase zile, criza din USL pare să fi atins apogeul, în condițiile în care duminică seara liderii PNL au decis să se reunească, într-o ședință informală, pentru a stabili mandatul de negociere al partidului pentru o nouă ședință a USL, care ar putea avea loc luni, dar și strategia parlamentară a PNL pentru săptămâna care începe.Ședința poate fi considerată decisivă pentru existența USL, în condițiile în care liderii liberali ar putea discuta inclusiv rămânerea la guvernare.



Recomandări

Tăriceanu îi scrie lui Antonescu: Nu mai înființez un nou partid liberal, ci o platformă economică

Democrat-liberalii vor depune la Prefectura Suceava „Cartea minciunilor USL”