ANAF a lansat în dezbatere publică un proiect prin care anunță că va încheia un protocol de colaborare cu Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică (ICI) din București, pentru a avea acces automat, printr-o interfață electronică, la toate datele personale ale deținătorilor de domenii web .ro, potrivit Gândul, citat de Mediafax.Proiectul a fost anunțat fără a exista o consultare cu Ministerul Comunicațiilor, după cum arată ministrul Augustin Jianu, într-un interviu pentru Mediafax.Aceste date personale fac parte însă din categoria celor protejate de lege, pentru dezvăluirea cărora titularul lor trebuie să își dea acceptul sau să fie informat cu privire la divulgarea lor. Un proiect de lege care viza exact exceptarea acestor date personale ale deținătorilor de domenii .ro de la protecția legii, depus de tânărul deputat PSD Andrei Valentin Sava, a fost respins recent de Senat, atât Guvernul Cioloș, cât și cel condus de Sorin Grindeanu arătând că nu susțin un astfel de proiect, pe motiv că încalcă o Directivă europeană. Ministrul Comunicațiilor, Augustin Jianu, a declarat într-un interviu pentru Mediafax că proiectul ANAF este în acest moment suspendat, pentru a se discuta oportunitatea lui. „Deocamdată am oprit-o. Azi o să am o întâlnire cu președintele ANAF”, a spus Jianu, care a arătat că el nu a văzut acest proiect și nu și-a dat acordul pe el.