Activitate

Ample lucrări de asfaltare în Rădăuți

Mai multe străzi principale din Rădăuți au intrat în ample operațiuni de asfaltare
Mai multe străzi principale din Rădăuți au intrat în ample operațiuni de asfaltare

Activitate energică în Rădăuți, unde mai multe străzi principale au intrat în ample operațiuni de asfaltare. Primarul Nistor Tătar a explicat că este vorba de un efort bugetar de 5.000.000 de lei care va presupune turnarea a două covoare asfaltice pe o lungime de 6,1 km, precum și montarea de borduri, respectiv aplicarea de marcaje rutiere.
Străzile aflate în lucru sunt Calea Bucovinei (începând din zona Hipodromului), Iacob Zadik, Hipodromului, Ștefan cel Mare (până la Școala Generală Nr. 4), 1 Mai, precum și Piața Unirii. Pe cele mai multe dintre aceste străzi s-au efectuat în ultima perioadă lucrări de schimbare la rețelele de apă și canal, iar pentru că firma constructoare nu a făcut altceva decât să-și bată joc de ele după finalizarea operațiunilor s-a ajuns ca drumurile să fie într-o stare jalnică.
„Noi ne-am propus să finalizăm aceste lucrări până în toamnă și cred că ne vom încadra în acest termen. Străzile din Rădăuți erau o mare problemă și așa cum am spus refacerea infrastructurii stradale reprezintă o prioritate pentru mine și echipa mea. Cârpelile trebuie să înceteze și să facem lucrurile cât mai temeinic”, a arătat Nistor Tătar.
O serie de lucrări, de mai mică amploare, s-au derulat pe câteva alei și în parcările situate în zona Hipodrom și Aleea Primăverii.
Pentru perioada următoare se dorește demararea lucrărilor de modernizare a parcului din zona statuii lui Bogdan Vodă, proiectul fiind în faza procedurii de licitație.

Recomandări

Șoldan anunță că, după o așteptare de nouă ani, drumul dintre Adâncata și Hănțești are din nou asfalt

CJ Suceava a început lucrările pentru turnarea unui nou covor asfaltic pe aproximativ 1,5 kilometri din drumul Adâncata - Hănțești
CJ Suceava a început lucrările pentru turnarea unui nou covor asfaltic pe aproximativ 1,5 kilometri din drumul Adâncata - Hănțești

Modernizarea Drumului Talienilor din Mălini a fost finalizată. Șoldan: „Acest drum înseamnă turism, dezvoltare și o legătură rutieră sigură prin munți”

7 km de microtuburi pentru fibră optică s-au montat deja pentru îngroparea cablurilor de pe stâlpii din municipiul Suceava