Amintirile uitate rămân întipărite în creier



O echipă de specialiști în neurologie de la Universitatea Irvine din California a descoperit că amintirile continuă să rămână în creier chiar și după ce sunt uitate.
Cu ajutorul unor tehnici avansate de scanare cerebrală, oamenii de știință au constatat că, atunci când o persoană își amintește un anumit eveniment, activitatea creierului este foarte asemănătoare cu cea înregistrată atunci când respectivul eveniment s-a produs pentru prima dată, chiar dacă subiectul nu își aduce aminte. „Dacă detaliile sunt înmagazinate în creier, sperăm că vom reuși să găsim o modalitate de a le accesa”, a explicat autorul principal al studiului, cercetătorul Jeff Johnson.
„Înțelegând cum funcționează acest proces în cazul adulților tineri și sănătoși, este posibil să putem analiza situațiile în care dispariția amintirilor noastre este semnificativă, ca, de exemplu, odată cu înaintarea în vârstă. În plus, am putea afla ce se întâmplă cu amintirile despre evenimentele traumatizante pe care oamenii încearcă să le uite”, a mai spus Johnson.
Creierul știe tot
În timpul desfășurării experimentului, care a reprezentat o colaborare cu oameni de știință de la Universitatea Princeton, echipa doctorului Johnson a folosit rezonanța magnetică pentru a analiza activitatea cerebrală a unui grup de studenți. Pe când se aflau în interiorul scannerului, studenților li s-au arătat cartonașe ce conțineau diverse cuvinte și li s-a cerut să facă diverse lucruri: să își imagineze cum ar desena un artist obiectul numit, să se gândească la felul în care este folosit obiectul respectiv sau chiar să citească de la coadă la cap cuvântul. În timpul acestor exerciții, scannerul a înregistrat imaginea activității cerebrale a fiecărui subiect. După 20 de minute, studenților le-au fost arătate din nou cuvintele și au fost rugați să își amintească detalii asociate cu acestea. Din nou, activitatea cerebrală a fost înregistrată. Folosind apoi o metodă matematică numită analiza modelelor, oamenii de știință au asociat diversele activități cu modele distincte ale activității cerebrale.
S-a constatat că, atunci când un subiect își amintea foarte bine un cuvânt în legătură cu un anumit exercițiu, modelul era foarte asemănător cu cel generat în timpul efectuării activității respective. Când amintirea era foarte slabă sau inexistentă, modelul nu era la fel de vizibil, însă putea fi recunoscut ca fiind asociat cu un anumit exercițiu.
„Rezultatul studiului ne spune că, în general, creierul știe tot despre ce s-a întâmplat, chiar dacă subiectul nu este conștient de informația respectivă”, a concluzionat expertul.