Revista britanică „The Economist” a publicat recent un supliment special despre extinderea UE. Vorbind despre corupția din țara lui, un eurobirocrat fost demnitar estonian spune că încălcarea legii ține de moștenirea comunismului. „Pe vremea URSS, ocolirea legii era văzută ca un fel de luptă pentru libertate”, spune estonianul. Explică apoi faptul că Estonia are o cultură tradițională apropiată de cea scandinavă, dar în clasamentele privind corupția stă mult mai prost decât Danemarca, Suedia și Finlanda, cele mai puțin corupte țări din lume. El explică această diferență prin influența moștenirii comuniste.
Câtă corupție a lăsat comunismul în noi? Un economist maghiar scria încă din anii 1980 (în Ungaria, unde se putea așa ceva) despre corupție ca fiind chiar motorul economiei socialiste. Într-o lume în care normele sfidează logica și bunul-simț, totul funcționa prin abatere de la norme. De la șefii de întreprinderi până la vânzătoare, toți se abat de la norme, pentru ca sistemul să funcționeze cât de cât. La nivel de cetățean-consumator era la fel. Cei care spun că astăzi avem mai multă corupție decât atunci, uită că totul funcționa pe sistemul PCR (pile, cunoștințe, relații). Banii nu erau importanți în economia de penurie socialistă pentru că nu garantau automat accesul la produse, acest acces era asigurat prin relații sociale (”știi pe cineva…?”, vorba lui Toma Caragiu). Era o încălcare a legii, o abatere de la norma legală? Evident. Dar, cum spunea estonianul nostru cu o frază care probabil i-a lăsat mască pe cititorii englezi, era într-un fel și o luptă pentru libertate, era felul nostru de a supraviețui unui sistem idiot. Când legea este stupidă și nedreaptă, încălcarea ei devine normă socială.
Îmi aduc aminte de două exemple care mi-au marcat copilăria. Era interzis să faci țuică în gospodărie, așa că bunica și bunicul încălzeau cazanul țigănesc din alamă într-un șopron pe care îl mascau cu coceni de porumb. Noi, cei mici, eram instruiți să nu spunem nimănui ce se întâmplă. Dar, la un moment dat, a venit nea Lică, milițianul, cu văru-miu Marius pe care îl ținea de ceafă. L-a strigat pe bunică-miu și i-a zis: ”bre, nea Niță, ține-l pe ăsta în curte, că zice prin sat că faci țuică”. Acum îmi vină să râd de isprava milițianului care ar fi trebuit să îl aresteze pe bunicu`, dar atunci nu era de râs.
Al doilea episod s-a petrecut la cules de cartofi de la CAP. Fiecare țăran își trimitea la prânz copiii sau nepoții acasă cu câteva kilograme de cartofi. Cea mai mare spaimă a noastră era să nu fim prinși de Doran, un paznic de CAP, singurul care raporta la miliție furturile de pe câmp (ceilalți te lăsau să treci și așteptau câte un pahar de țuică seara la cârciumă). Doran denunțase un țăran prins cu o sacoșă de porumb și omul se spânzurase pentru a nu merge la pușcărie. De atunci, Doran era spaima satului, un om urât de toți și singurul care aplica legea, deși nu știu nici acum de ce o făcea. Am încercat să explic unor adolescenți de astăzi cum era atunci, cu asemenea exemple, și pur și simplu mi-am dat seama că nu mă înțeleg: De ce să iei cartofi de pe câmp, nu puteai să cumperi!? Cine a pomenit să te spânzuri pentru că ai furat porumb!? (cum să explici generației Internet că onoarea țărănească preferă ștreangul rușinii?)
Probabil că fiecare copil crescut în „epoca de aur” a trecut prin acest fel de ”botez”. Am fost învățați că ocolirea legii este ceva normal și chiar uman. Bunicii mei, care terminaseră patru clase și sunt cei mai cinstiți oameni pe care i-am cunoscut, m-au învățat ce e binele. Din păcate, în acea lume, binele nu se confunda cu legea. Comunismul ne-a lăsat această moștenire sufletească. Săptămâna viitoare voi vorbi despre ce am făcut cu această moștenire în tranziție.
