Amintiri din Comunism

Încă un vis de aur al tovarășului Nicolae Ceaușescu s-a năruit dramatic. Până în 2000, populația scumpei noastre patrii trebuia să ajungă la 30 de milioane. Cu 30 de milioane de oameni, o țară își poate permite să construiască bombe nucleare, un alt vis al conducătorului iubit. Un vis secret, însă. El lupta sincer pentru distrugerea armamentului nuclear, a rachetelor balistice, a celor două blocuri militare în timpul războiului rece, concomitent. Toate s-au dus de râpă. România are deja în jur de 19-20 de milioane de locuitori, cei plecați vor rămâne plecați, spre binele lor și al bugetului patriei. Naționalitățile conlocuitoare, numite și nenumite de secretarul general, adică unele numite cu gura iar altele cu mâna dreaptă, se duc și ele, mai puțin numiții maghiari și nenumiții țigani, pe care tovarășul Ceaușescu nu-i recunoștea ca etnie. Vorbesc românește și într-un jargon de-al lor, sunt ortodocși, tovarășe secretar general, îi explicau specialiștii de la recensământ, deci sunt români. Cum hotărâți dumneavoastră, stimate tovarășe secretar general! Ceaușescu, care era oltean cu nume venit de la turci, dar român-român, ca toți oltenii, a dispus trecerea la români a acestei naționalități nu se știe de unde și pe unde venită pe frumoasele noastre plaiuri. De aici și enervarea vizibilă când vorbea despre fără deosebire de naționalitate, sau când îi numea pe maghiari și germani cu gura și alte naționalități cu mâna. Turci, tătari, ruși lipoveni, sârbi, croați, cehi, slovaci, ucraineni, italieni, greci mulți românizați, urmași ai fanarioților, vecinii bulgari, câțiva găgăuzi, ceangăii care vorbesc ungurește, francezi, englezi etc. Partidul și guvernul declarau clar după fiecare recensământ: 92% români, 5% maghiari, 1% germani, restul alte naționalități. Despre armenii românizați am auzit atunci doar de unul, Dan Barbilian, adică poetul și matematicianul Ion Barbu. Azi știu mulți descendenți ai armenilor. Dar câți cetățeni ai patriei trebuiau să existe încă în 1995? Două zeci și cinci de milioane. În 2000, treizeci, iar în prezent mai mulți. Și chiar se putea. Cu decretul draconic de interzicere, sub amenințarea pușcăriei, a întreruperii sarcinii, cu o medie de 3 și ulterior 4 copii de familie, cu mâncarea preparată științific ca în India, se putea ajunge. În țările bogate natalitatea scade. În India, unde râul Gange este sfânt, în care oamenii se spală, din care beau apă, în care spală animalele sfinte etc., rezistența organismelor la microbi, bacterii sau virusuri, este totală. Toată știința medicală nu valorează nimic în această țară. Nici antibiotice, nici infecții, nici cancer, nici alte boli interne, nici ciumă, nici scarlatină, nimic. Zeii hinduși veghează acest străvechi popor, care a inventat cifrele zise arabe și l-a dat lumii pe Buddha, filozoful devenit el însuși zeu, dar nu în sensul creștin, ci de om muritor, înmormântat în mai multe locuri. Budismul, cea mai civilizată religie a lumii, cea mai curată moral. Treizeci de milioane de români de diferite naționalități aveau nevoie de cam multă mâncare.
Pământul patriei, cel arabil, îi părea puțin conducătorului iubit. Am mai spus că avea complexul lui Hitler în privința spațiului vital pentru hrănirea poporului muncitor. S-au înghesuit blocurile în orașe, s-au făcut alei în loc de străzi largi, nu s-au lăsat spații de parcare. Previziunile științifice au fost dezastruoase în privința viitorului. Planurile cincinale erau tot mai apocaliptice. Ceaușescu suferea de un complex al țăranului român căruia, după ce-i moare vaca, îi arde și casa. Viitorul lui era compatibil cu expresia unde a dus mutul iapa și surdul roata, sau invers.
Românii noștri se duc în toată lumea. Au mai fost astfel de migrații. Ultima s-a petrecut în timpul și după primul război mondial. Bunica mea cu soțul ei, care nu aveau atunci copii, au vândut aproape tot pământul, peste două hectare, și aveau toate actele pregătite să emigreze în SUA, când guvernul lui Averescu, prin 1919-1920, a oprit definitiv migrarea din provinciile alipite sau revenite la patria mumă, care dintotdeauna a fost ciumă cu mulți, prea mulți. Emigranții noștri români sunt repede asimilați, ceea ce nu-i rău.
Un mic excurs în prezent mă îndeamnă să mă întreb iarăși mirat: de ce acum, în acest soi de capitalism, cetățenii patriei noastre cer cât mai multe asistențe materiale de la guverne? În comunism nimeni nu primea aproape nimic, la țară chiar dacă munceai. Muncitorii aveau și ei salariul lor asigurat, dar nicio altă pomană, adică fără plusvaloarea lui Marx. Paradoxal, dar comuniștii au aplicat cu strictețe niște reguli capitaliste excesive: șomaj neplătit, concedii scurte, fără asistență socială pentru cei care nu munceau. Cei leneși plece unde vor, spunea Internaționala. Se putea crăpa de foame, dacă nu voiai să muncești unde era nevoie de muncă. Românul era sănătos tun, în general. Nebunii erau puțini, despre handicapați nu se vorbea, ce handicapați, tovarăși, dumnezeii mamii lor de puturoși, spunea oftând câte un activist. Orbii erau puși la muncă, făceau cutii de carton și alte obiecte, surdo-muții la fel. Când era vorba de armată, tinerii surdomuți nu erau crezuți la început, la recrutare. Simularea se pedepsea. Boli cu astfel de cauze la 18-20 de ani? Puține, tineretul nostru e sănătos tun.