Amintiri din Comunism

El anunța în fața Europei uimite că mai există un imperiu, după ce au căzut pe rând cel britanic, francez, otoman, rus, austro-ungar. Mai există imperiul român, adică România noastră cea iubită. Noi și Japonia mai suntem imperii. E adevărat, în patria noastră numai Nicolae A. Ceaușescu putea fi proclamat împărat. Și poate că merita. Poate că meritau și activiștii, inclusiv tovarășul Bobu, să fie conți, duci, viconți, șambelani, spătari și paharnici, chiar și hatmani, ca la slavi, cum tot prețuiam noi trecutul nostru glorios. Toate războaiele au fost glorioase, atfel nu se făcea imperiul. Prima tentativă a făcut-o Ștefan cel Mare din Suceava, care ocupa mereu țara soră Muntenia. Apoi a venit Mihai Viteazul, oltean de neam, care a făcut un efemer imperiu cu cele trei țărișoare românești. E adevărat că ungurii nu recunosc nici acum tratatul de la Trianon și dau vina pe ciobanii români și pe brânza de oaie pentru înmulțirea inexplicabilă a acestora din Ardeal, cum am spus și cu altă ocazie. Partidul Comunist Român al cominterniștilor de la Moscova, de fapt Partidul Comunist Cominternist scria negru pe alb în documentele sale din capitala URSS-ului că tendințele imperialiste ale fostului imperiu româno-bulgar au reizbucnit în 1913, când a fost anexat Cadrilaterul, apoi în 1918, când s-au anexat Basarabia, Ardealul și Bucovina. Și parcă, pentru a turna gaz peste foc, mareșalul Antonescu a luat în stăpânire Transnistria, adică teritoriul dintre Nistru și Bug. Dacă câștiga Hitler războiul, imperiul român ar fi putut ajunge la Volga, adică chiar la Stalingrad, unde au locuit cu milenii în urmă sciții și chiar khazarii, strămoșii noștri, cum spunea cu măiestrie scriitorul pur bolșevic I. Ludo prin 1956-1960, în ciclul său de romane Paravanul de Aur, mai precis în ultimul, intitulat profetic Ultimul batalion. Tovarășul Voronin, fost președinte al Republicii Moldova, le știe pe toate și fixează geografic România între Dobrogea, Focșani (adică Milcov) și munții spre Transilvania, adică Muntenia cu Oltenia, care poate deveni republică independentă, după el. Interesant e că vorbește fluent românește, deși el nu recunoaște. Alți istorici de peste Prut au spus sincer că cele două părți ale Moldovei se pot uni, cu capitala la Chișinău, nu la Iași. Noi, bucovinenii, să trecem la Austria, unde ne este locul. Statuia lui Ștefan cel Mare s-o mutăm la Viena, împreună cu Mănăstirea Putna, cu tot cu mormântul lui. Așa ne trebuie, spunea prietenul meu din prima tinerețe Sin Leiba Șloim, la Botoșani, orașul boierilor români și al armenilor de dincolo de muntele Ararat. Voronin ne acuză nu de imperiu, asta treacă-meargă, s-au semnat tratate, ci de imperialism, adică exact cum îi înfieram noi pe bandiții de peste ocean, americanii din anii 1950. Acum sunt cea mai bogată, mai prosperă și mai democratică țară din lume. Numai că din diverse motive au nevoie de câte un război, eventual două, nu mai multe. Să se consume armamentul învechit, dar să nu moară mulți soldați, că vin pe urmă plângând mamele și soțiile la Casa Albă.
Cu societatea socialistă multilateral dezvoltată, idee genială a lui Ceaușescu, acesta îi depășea pe Marx și Lenin. Engels și Stalin nu mai contau demult ca teoreticieni ai comunismului. Adevărul este că în cele 36 de volume din opera completă a tovarășului Nicolae Ceaușescu nu se făcea nici o referire cu trimitere la subsolul paginii, la cărțile celor patru mari dascăli ai proletariatului. Aceștia aveau portretele pe peretele din stânga clasei a doua pe care o păstorea învățătorul Constantin Sofian din Costâna, care ne învățase să cântăm marșul lui Tudor Vladimirescu, folosit și de legionari. Dacă aveam cu 10 ani mai mult poate m-aș fi făcut legionar, deși nu prea cred, ceremoniile religioase ale lor, câte le-am văzut în filme sau la TV nu mi-au plăcut, nici ideologia lor aparent de stânga, deși în epocă, cum am mai spus, au cucerit tineretul studios. Evident, era exagerată și xenofobia lor. Dar sunt oameni care au făcut 16 ani de pușcărie grea și tot cred în idealurile legionare, naționaliste, ortodoxe, dar și cu idei de stânga. Îndeosebi preoții și tinerii învățători, aceștia îmbrăcați național, erau atrași de ei. Dar comunistul Nicolae Ceaușescu, făcut de un bătrân membru al partidului lui Codreanu „un bun legionar” într-un jurnal, credea cu fanatism la început în internaționalismul proletar, cât îl înțelegea el. Evident, după studiile superioare, au trebuit parcurse și clasele V-VII, cum se cereau atunci, și liceul, pentru a putea primi diploma de economist. A făcut, cum se știe, două facultăți, adică și ASE-ul, plus Academia „Frunze” din Moscova. Cursuri a frecventat doar la Moscova, învățând și limba rusă, celelalte s-au făcut doar în hârtii și acte. Nu numai el, ci și toți amărâții de activiști cu 4 clase primare au ajuns la „Ștefan Gheorghiu”, apoi au obținut și note într-o sesiune de câteva ore la sediile lor, unde profesorii le puneau note, încheiau situația pe trimestre, pe ani, clasa a V-a, promovat, clasa a VI-a, promovat, clasa a VII-a, promovat. Să trăiți, li se adresa directorul școlii, vreți să știți și notele? Lasă, tovarășe director, partidul știe ce note ne-ați pus. Partidul conduce, nu? Profesorii aveau frisoane în scaunele pe care stăteau în săli de ședințe. Activiștii elevi erau în prezidiu. Începem școala medie? întreba, imprudent, un profesor. Ce medie, tovarăși profesori? Dă-o dracului, suntem noi de școală medie, cum adică, la mijloc? Muncitorii, cea mai evoluată clasă socială, au făcut școala medie? Să continuăm, să trăiți, intervenea directorul. Ei, hai, faceți o pauză, mai gustăm și noi un pahar de țuică… Să trăiți, tovarășe secretar, intonau în cor profesorii celui mai înalt în grad. Să trăiți și voi, mama mă-sii! Clasa a VIII-a, promovat, clasa a IX-a, promovat, clasa a X-a, promovat, ultima clasă de școală medie promovate toate materiile cu nota 10. Vă rog, să trăiți, semnați diploma de maturitate!Ce maturitate, dumnezeii mă-sii? Să trăiți, tovarăși, semnați diplomele! Asta după 1965. Înainte era doar șaiba…