În loc să-și scrie memoriile, ei vin cu maxime și reflecții, cu evocarea unor mari personalități etc., uitând de ședințe, de scrijelele mâncate în bufete sătești, preparate special, cum am mai spus, de ospătărițele care țipau când erau pișcate de mâinile lor libidinoase, care erau apoi verificate de soți geloși și bătute, iar secretarul de partid făcea el pe chelnerul. Unde-s fetele? întrebau ei beți bine de tot și întindeau mâna automat spre secretar. «Să trăiți tovarășe activist, sunt eu, eu vă servesc»… să vină șeful bufetului!… «să trăiți, sunt aici»… ce naiba, unde-s fetele voastre?… «au zile libere, să trăiți». Unul nu spune cum încălca codul eticii și moralei socialiste, am uitat, suntem bătrâni, socialismul a fost bun, dar l-am aplicat prost, adică s-a aplicat prost de sus, noi ne-am făcut datoria față de patrie și popor. «Dar aveți pensii prea mari, mai ales că n-ați cotizat decât la gospodăria de partid», i-a interpelat cineva. Da, dar am avut salarii mai mari, totul e cinsitit, scris în cartea de muncă, am avut și decorații, dar nu s-au pus ca la militari, chiorul dracului!…
Dumitru Popescu-Dumnezeu își continuă romanele, la fel și Dinu Săraru, cu Niște țărani, reeditat permanent, un fel de scriere de două parale. El, fost activist PMR și PCR, ar fi trebuit să scrie, cu mintea lui cât este și cu netalentul așijderea, un roman despre procesul de colectivizare, făcut precum unificarea Germaniei sub Bismark, cu foc și sânge. Ar mai putea scrie o piesă de teatru pe care colegul lui, directorul actual Ion Caramitru, i-ar pune-o în scenă, intitulată Banca Religiilor, făcută și desfăcută de activiști de partid și de stat. Clar? Îl doare în cot de bărbiile pe care le duce cu demnitate, fără să mai facă din când în când post negru. Mama îi admira pe oamenii grași și roșii la față, iar mătușa mea Catrina a ajuns în pământ la 2 m, înaintea tânărului slab despre care spunea că „pute a pomene“, adică a colacii de înmormântare. Dar tinerii sunt tineri, iar mătușa avea o predispoziție pentru ironie. Normal, în cazul că s-ar fi născut la conacul boieresc și ar fi fost fata boierului , ar fi putut ajunge actriță. La fel și mama, cântăreață. Nu mai vorbesc de Vironța lui Iuj, care s-a dus și ea târziu în mormânt. Ea, cu bărbatul Costan, care vedea greu, foști infirmieri la spitalul Socola, mi-au făcut pe la 5 ani prima și ultima clismă din viață, tratament medical militar aplicat în romanul Peripețiile bravului soldat Švejk.
Vechii activiști pot sta aici sau în iad liniștiți. Omul nou a fost făcut de partid în 40 de ani, exact cât au așteptat vechii evrei cu Moise să ajungă din Sinai în țara Canaanului, pe care, la ordinul lui Dumnezeu, au făcut-o praf și pulbere, trecând, vorba Bibliei, prin ascuțișul sabiei bărbați, femei și copii. Dacă apar acum agatârșii. un vechi neam care nu știu dacă a trecut pe la noi, și le spun oltenilor afară cu voi, asta e vechea noastră patrie? Orice e posibil. Cum s-au făcut în ani puțini zeci și zeci de neoprotestanți, așa putea în 40 de ani și Gregorian Bivolaru, dacă avea asigurat permanent un harem de minore, să facă în întreaga noastră patrie o nouă religie, numită șmecherește misa, sau integrarea în absolut. Mare pușlama acest armean român! Sunt și acum grupuri de tineri, la care mă așteptam să fie mai deștepți decât tâmpiții bătrâni, care se adună și zic că fac yoga, un fel de hippioți ai anilor noștri eroici, când omenirea cu sufletul la gură așteaptă apocalipsa. Și mama știa, de exemplu, despre cunoscuta teorie a succesiunii civilizațiilor. Înaintea noastră, spunea ea, au fost oameni uriași, după noi vor veni oameni pitici. E un fel de idee darwinistă a soluției naturale. Piticii consumă mai puțin și așa-i poate hrăni mica noastră planetă. În copilărie mă întrebam, văzând schița sistemului solar, de ce nu cădem în haosul cosmic, noi stând perpendicular, de fapt, pe suprafața curbă a Pământului. Când va slăbi gravitația, adică când va dispărea tot aerul, toate se pot prăvăli în chaosul eminescian. Fără aer, am rămâne tot pe pământ.
Chiar capitaliști milionari în euro, activiștii și onor securiștii și neonor foștii procurori și judecători militari și comandanți ai pușcăriilor pe care le plânge o femeie de încredere, toți deci sunt, în fruntea poporului muncitor sau nu, oameni care cred până dincolo de mormânt în ideile mărețe ale comunismului, religia atee întemeiată de Karl Marx. Proletari din toate țările, uniți-vă!
În anul de grație 2014 România noastră trăiește în baza teoriei lui Darwin privind originea și evoluția speciilor. Așa cum e de mii de ani, cu sclavi și stăpâni de sclavi, cu bogați și săraci, cu războaie tribale începute cu pietre și continuate periodic de-a lungul secolelor. Precum unele specii de furnici, doar oamenii se ucid reciproc în războaie. În rest, sunt ucigași născuți, sunt ucigași accidentali, sunt oameni harnici și leneși, bătrâni și tineri etc. Inițiativa particulară capitalistă înseamnă luptă pentru existență. Indivizii dotați psihic și fizic, în general fără complexe morale, cu mai puțină sau mai multă învățătură, iau decizii proprii. Comunismul lua decizii eronate în numele tuturor. Dar nu e obligatoriu. Comuniștii din China fac economie capitalistă și nu se întoarce în mausoleu Mao, care a ținut țara unită, e adevărat, dar în mizerie neagră. Era poet. Și alți dictatori au fost artiști, începând cu însuși Nero cel atât de hulit.
Noi, Nicu Chircă, directorul…, așa începea un act, o decizie a unui șef chiar în comunism, folosind pluralul majestății, numit așa de gramatica limbii române. Președintele Nicolae Ceaușescu nu l-a folosit, poate că nu s-a predat în clasele I-IV, obligatorii și în timpul lui, și în copilăria mea.