Amintiri din Comunism

Superioritatea absolută a comunismului a fost demonstrată de comportarea activiștilor și securiștilor după 1990. Au sărit ca lupii flămânzi la mărețele cuceriri ale harnicului nostru popor: fabrici, uzine, pământ, bănci, toată avuția națională – au fost furate cu o inimaginabilă dexteritate de ei, care jurau credință ideilor marxist-leniniste sau ceaușiste, dacă genialul conducător a avut vreo idee. Cele trei forțe, activiști, securiști, informatori, cu întăriri externe, au format o coaliție a spolierii harnicului nostru popor. Dar după ce au furat totul sau în timp ce furau, au selectat și crescut o nouă clasă de tinere reptile, fii, nepoți, alte rude etc., foști uteciști sau chiar șoimi ai patriei, care au devenit mai setoși de sânge, evident, de sângele neamului nostru străbun, depășindu-i în ferocitate parcă și pe bătrânii torționari din anii 1950. Vrem, nu vrem, cu ei defilăm, vorba marxismului. Și vin unii foști activiști și mă întreabă cu blândețe nostalgică: de ce critici comunismul?, uite cum trăim astăzi! S-au furat fabrici și uzine etc. Noi? Noi avem o biată pensie și niște magazine. Dar cine oare, îi întreb eu, au făcut așa ceva? Coposu, Câmpeanu, Rațiu și alți dușmani ai poporului?
Maestrul tuturor combinațiilor, Silviu Brucan, cu ajutorul celui de-al doilea președinte, Ion Iliescu, care a întemeiat, spre binele tuturor organelor de partid și de stat bolșevice, cea de-a doua republică, a avut grijă a doua oară de înrăiții dușmani ai poporului. Parcă mai ieri, prin 1945-1950, cerea judecata aspră a poporului împotriva exploatatorilor Coposu, Rațiu și Câmpeanu, unii fugiți mișelește din țară, că au apărut la triumful total al comunismului să pună din nou ghearele lacome pe trupul curat al sfintei noastre țări. Noile organe ale ordinii de drept statale, minerul, prototipul omului nou, și muncitorii de la IMGB au pus răngile pe spinarea vagabonzilor cu plete din București, un fel de urmași ai malagambiștilor cu care s-a luptat și mareșalul Ion Antonescu, salvatorul țării la răscruce de veacuri prin aducerea bravei armate roșii până la linia Focșani-Nămoloasa-Galați, pe care de altfel au sărit-o ca pe un șanț. Miliția populară condusă atunci de un general chimist trecut nu de mult la cele neveșnice, după o condamnare nedreaptă, era terorizată de bandele fasciste și legionare, pe care copil fiind în apropierea Dunării, le-a văzut cu propriii lui ochi viitorul președinte al celei de-a doua republici. Al doilea, după alegerile corecte și cinstite, urmat de al treilea președinte de stat. Al patrulea încă funcționează. Al treilea a fost învins de securitate în bătălia de la Scroviștea. Și așa se face că s-a ajuns la al patrulea președinte al României, al treilea al celei de-a doua republici, de după 1990. Franța a ajuns la a cincea republică, întemeiată de generalul De Gaulle. După peste o mie de ani de regat, cu zeci de regi de-a lungul secolelor și cu doi împărați, Franța, care păstrează numele unui trib germanic, francii, și nu al străvechilor gali, oficial și neoficial se numește Republica franceză iar conducătorul ei președintele republicii. România noastră cea eternă parcă tânjește, ca în 1866, după un președinte străin. Regele Mihai I e încă prezent, dar pentru postul de rege. În structura actuală a Europei Unite, ar trebui să existe un președinte al Uniunii și guvernatori în celelalte state. Primul candidat ar trebui să fie din Germania, chiar dacă a pierdut două războaie mondiale. A câștigat întrecerea economică și conduce Europa. Chiar și în condițiile de azi Ceaușescu ar trebui să strige din noul său mormânt: să se respecte suveranitatea și independența și neamestecul în treburile interne. Independența lui stătea pe cele patruzeci de mii de tancuri ale Tratatului de la Varșovia. Amară iluzie a trăit bietul nostru prim președinte. Când a fost lăsat independent sută la sută, au venit agenturile și huliganii în Timișoara și apoi în capitala pe care atât de mult a iubit-o. Totul s-a terminat într-o zi și jumătate, apoi definitiv în ziua de Crăciun, când revoluționarii Silviu Brucan, Ion Iliescu și ceilalți l-au tratat cu AKM-ul nostru fabricat sub licență la Cugir.
Societatea socialistă multilateral dezvoltată a trecut în neființă, iar țara peste câțiva ani a ajuns în pactul imperialist agresiv și dușman de moarte al comunismului, numit oficial Organizația Tratatului Nord-Atlantic, cu sediul inițial la Paris, apoi trimis de generalul De Gaulle la Bruxelles, ca și orice picior de soldat american. Bătrânul general francez a făcut dintr-o țară învinsă de Germania nazistă mai umilitor ca la Sedan o putere mondială, alături de SUA, URSS, China și Regatul Unit. Răsplata francezilor bolșevici a fost revolta sau revoluția din 1968 și votul negativ dat referendumului din 1969.