Procesul comunismului a fost înmormântat în toate țările socialiste europene, inclusiv în fosta Uniune Sovietică. Forumul suprem de decizii aruncătoare de praf în ochi a fost însuși Parlamentul European de la Strassbourg. Inițiativa au luat-o, firește, socialiștii, foști mulți comuniști din țările bătrânului nostru continent. Urmașii filozofului existențialist francez Jean-Paul Sartre, cel care a renunțat, diplomatic, atât la premiul Lenin, cât și la premiul Nobel pentru literatură. Marele maestru al tuturor combinațiilor de la noi, Silviu Brucan, a decis soarta azi înfloritoare a foștilor torționari bolșevici din organele de partid și de stat, care puteau fi judecați în 1990 pentru crime împotriva umanității, genocid, cum i s-a imputat și lui Ceaușescu. Un cap de acuzare, pe lângă cel de genocid cu 60.000 de morți la Timișoara, a fost subminarea economiei naționale. De orice putea fi acuzat tovarășul Ceaușescu, numai de asta nu. Cum să submineze economia națională, când patria noastră putea produce orice, inclusiv arme nucleare? Mă mir că centrala de la Cernavodă a fost construită de canadieni. Cu puțin efort, specialiștii noștri în fizică nucleară puteau construi un reactor. De ce canadienii? Cine sunt canadienii? O fostă colonie britanică, ajunsă dominion, cu șeful statului oficial însăși regina Regatului Unit, sau prescurtat UK, cum apare la sport sau pe mașini. Quebecul e francofon, e adevărat. Însuși generalul De Gaulle a strigat la microfon în Montreal Vive le libre Quebec!
Ziarul „Adevărul de seară”, făcut cadou pensionarilor noștri sărmani, deși unii au pensii de peste 6000 de lei, iată că a dispărut. Marele magnat Patriciu a făcut destulă filantropie. Continuă să-i sponsorizeze pe intelectualii de marcă. Ce spunea ziarul „Adevărul de seară”, în limba română, cu extindere în vechea Moldovă? Multe, evident, fără politică și altele. Un bătrân antibolșevic din Câmpulung, de aproape o sută de ani, amintea de bătăile luate în sinistra închisoare suceveană, în anii de grație 1945-1958. Din 1968, închisoarea suceveană a devenit tribunal, împreună cu sfatul popular regional, cu biroul tovarășului Bobu la etaj, pe post de președinte. Vicepreședinte, onor Ion Siminiceanu și cu alți înalți funcționari. Spunea bătrânul Ungureanu că a fost bătut crunt la securitate, ceea ce e cu totul altceva. Unii cinici ar spune fără rușine că acele bătăi crunte l-au ținut până la 100 de ani. O glumă sinistră, evident. Șeful securității de atunci trăiește oare liniștit în Suceava? Poate a ajuns în iad. Conform credinței creștine, bătrânul care a fost condamnat inițial la moarte de către bravii procurori și judecători militari, dintre care cei ce până acum n-au ajuns în iad protestează contra regimului ultrademocratic pentru pensie, firește, care e specială, după nobila muncă făcută pe spinarea dușmanilor poporului și a spionilor din țările prietene și din cele dușmane, conform deci religiei creștine, victima își iartă călăul. Dacă e nevoie, întoarce și celălalt obraz. La 47 de ani a rezistat, dar acum e mai greu. Eu parcă nu i-aș ierta, deși și într-o variantă și în cealaltă rezultatul e identic. Dar trebuie să ne închinăm în fața unui mare luptător antibolșevic. Eu atunci cântam cu clasa pe străzile Dragoș Vodă și Eminescu (fostă Nicoară Prăjescu) cântece revoluționare sovietice, în cele două limbi naționale, mergând și venind de la școală la cantină și internat. Școala l-a primit cu flori și cu fanfară pe tovarășul Ene Țurcanu, care ne-a vizitat oficial. Noi eram detașamentul viitor de frunte al clasei muncitoare. Tovarășul secretar Munteanu a venit apoi separat, fiind primit tot cu onoruri.
Problema s-a pus greșit intenționat de marii maeștri ai combinațiilor. În primul rând s-a respins categoric apropierea comunismului de fascism sau, mai ales, de nazism. Cominterniștii din toată lumea aveau nevoie de o imagine cât mai idilică, adică trebuiau exonerați de orice răspundere pentru teroarea roșie din anii începutului construirii socialismului și distrugerii dușmanilor poporului. În fond, tocmai acei ani trebuiau puși în fața justiției, evident, și cei de mai târziu. Cine a cerut să fie judecați, cel puțin post-mortem, marii dictatori comuniști? Puțini intelectuali naivi din mai multe țări. În problema procesului comunismului trebuie să facem unele nuanțări. Propaganda comunistă, de la Marx și Lenin citire, a susținut cu tărie egalitatea biologică a tuturor oamenilor și a condamnat teoriile rasiale și genetica, dând-o serios în bară cu ultima. Exploatatorii, marii bandiți capitaliști și imperialiști erau în afara apartenenței etnice. Muncitorii erau egali pretutindeni, din Africa în Siberia. Menționarea apartenenței la o etnie în anii 1950 era considerată ură de rasă și condamnată penal. Nu existau rase, etnii, națiuni, naționalități, ci doar exploatați și exploatatori, sclavi și stăpâni de sclavi, feudali și iobagi etc. Asta până la marea revoluție socialistă din octombrie 1917 din Rusia. Până și două genii ale filozofiei și științei antice, Platon și Aristotel, au considerat normală existența sclavilor și a stăpânilor de sclavi.
de Ioan Pînzar