Amintiri din Comunism

În 1953, anul morții marelui Stalin, în Marea Britanie era încoronată tânăra regină Elisabeta a II-a. Evident că la noi a fost condamnat dur, cu această ocazie, imperialismul anglo-american. În Marea Britanie era atunci prim-ministru tot marele bețiv și dușman înverșunat al comunismului Winston Churchill, cel care prin 1946, într-un discurs ținut la Fulton, în America, a marcat declanșarea războiului rece. El a vorbit pentru prima dată de cortina de fier din centrul Europei, între capitalism și comunism. Deși în deplinătatea facultăților mintale și nesilit de nimeni, la Teheran în 1943 a făcut celebra împărțire a Europei de Est și Centrale, păstrând pentru imperiul britanic singura țară care iubea cel mai mult comunismul, Grecia, care și azi îl iubește. După terminarea războiului a întețit un război civil acolo, între comuniști și soldații englezi, în general, cu puținii greci capitaliști. Bătrânul politician era revoltat că Stalin nu s-a retras eventual până la Volga, cum doreau și germanii lui Hitler. Om politic al secolului al XIX-lea, Churchill a trecut războinic prin secolul al XX-lea, fără nicio realizare majoră pentru iubitul lui imperiu, care s-a destrămat începând cu India în 1947. Prin 1952, a încercat o nouă înțelegere cu Stalin, după întâlnirea cu Eisenhower în Bermuda. Dar noi, în anul morții lui Stalin, construiam socialismul. Dușmanii poporului începuseră canalul Dunăre-Marea Neagră, aplicând versurile Marșului partizanilor: înfruntând furtuni/ spargem munți-n pumni. Ei sfărâmau pietre în Valea Carasu din Dobrogea cea frumoasă, unde a domnit bulgarul Dobrotici. Țăranii noștri din Costâna umblau îmbrăcați în cămăși și izmene țesute din cânepă, care te „rezolvau” de orice mâncărime pe piele. Și mai dădeau și cotele obligatorii la produse agricole. Chiaburii, cu peste 5 hectare de pământ și cu utilaje agricole complete lucrau zi și noapte pe ogoarele lor. Mai apelau și la unii săraci. Mama lucra cu ziua, care valora atunci 15 lei, pentru a plăti aratul, semănatul etc. Mai rău nici că se putea. Fără bărbat, fără pensie de război, cu cele 2,5 hectare era la coada țăranilor mijlocași, pe care partidul îi trata cu precauție. El se sprijinea în totalitate pe cei săraci. Cu cât mai sărac, cu atât mai devotat cauzei partidului. Pe săraci ne sprijinim, pe mijlocași îi stimulăm, iar pe chiaburi îi atacăm. În anul de grație 1959, o plenară a CC al PMR a aprobat trecerea chiaburilor la mijlocași, lăsându-li-se numai 2 hectare, restul trecând la GAS, adică gospodării agricole de stat, pământuri care au fost comasate și au rămas la GOSTAT-urile viitoare, până în 1990. Deci chiaburii au fost înfrânți, încă în 1959, odată cu călugării disponibilizați de la mănăstiri, cărora le-au fost luate terenurile peste cele 2 hectare lăsate. Până și preoții de la țară au pierdut zeci de hectare, constituite demult drept sesii de 12 hectare, la reforma agrară din 1922-1924. Preoții au așteptat în liniște să oficieze cât mai multe decese, cununii și botezuri. Au fost fixate taxe obligatorii pentru sprijinirea bisericii, pentru fiecare gospodărie, cu votul consiliului parohial. Mama era nemulțumită, eu eram revoltat când am auzit, fiind încă de pe atunci darwinist.