Amintiri din Comunism

În anul de grație 1967, când tovarășul Nicolae Ceaușescu era de doi ani secretar general al PCR, rebotezat de el din PMR, cu numărul congreselor începând din 1921, cu încă mulți cominterniști de altă naționalitate alături, trăiam din plin scurta perioadă de liberalizare. Poporul nostru inteligent chiar îl iubea pe acel încă tânăr comunist, un fel de Kennedy al nostru. Crâșmele, elegante în Suceava ca la Paris, aveau toate sortimentele de băuturi autohtone și străine. Mâncare pe alese, salamuri de firmă, italian, rusesc, de Sibiu și alte soiuri românești, costiță afumată, mușchi filé și țigănesc, slănină afumată și cu boia, parizerul pentru săraci, krakauer pentru toți, roți cât roata de la roabe de cașcaval și șvaițer etc. Țigările erau la alegere, după pungă: Kent, care va deveni valută națională, Pall Mall, Marlboro, Royale, Favorit, Aroma, Carpați și Naționale pentru mujici. Eu, cu ani în urmă, am început cu Naționale. În 1967 continua războiul din Vietnam și se desfășura, în exact 6 zile, războiul israelienilor cu arabii. Luați prin surprindere, egiptenii au pierdut aviația, artileria și majoritatea tancurilor. Evreii erau antrenați de ofițeri care făcuseră războiul în Europa sau care se antrenaseră singuri, ca Moshe Dayan, cel cu „potlogul” la ochi, ca amiralul Nelson. Este evident că experiența din Europa le-a prins bine. Foloseau și armament adunat în general din Germania învinsă. Stalin a fost de acord la ONU cu formarea a două state: cel israelian și cel palestinian. Dar arabii din jur au respins rezoluția ONU și au atacat noul stat israelian, proclamat în mai 1948. Au fost înfrânți, evident, și au barat astfel formarea statului palestinian. Iordania a ocupat actuala Cisiordanie, iar Egiptul fâșia Gaza. A trecut timpul și israelienii au mai învins Egiptul în 1956, retrăgându-se doar la ordinul președintelui Eisenhower, ca și Franța și Anglia. Fostul general era ascultat de toți atunci, mai puțin, firește, de comuniștii din lume. Dar israelienii au mai făcut un război, în 1967, și i-au învins iarăși, cum am amintit, pe arabi, fiind conduși de generalul Dayan. S-a mai ivit o ocazie de a se forma statul palestinian, votat în hotărârea ONU din 1947. Prim-ministrul Golda Meir a făcut celebra ei propunere: teritoriile ocupate în schimbul păcii. Arabii au refuzat din nou și după alte războaie palestinienii au rămas până azi fără un stat. A încercat să-l creeze Sadat, prin recunoașterea Israelului, dar n-a reușit. A încercat premierul israelian Rabin, în convorbirile din SUA cu Arafat, dar la puțin timp a fost ucis de un extremist evreu, oarecum sub ochii agenților de pază. S-a mai încercat o dată, prin medierea președintelui Clinton, dar totul a eșuat, ulterior Casa Albă a angajat o stagiară, Monica Lewinsky, care l-a ademenit pe Bill cel afemeiat, unii spunând că a fost trimisă de un serviciu secret.
Anul 1967 a fost, în fond, un an normal, în care eu am avut de dus multe bătălii pentru a evita plecarea la țară, ca profesor, conform repartiției pe care am rupt-o și aruncat-o. Plecat de 12 ani din satul Costâna, mă îngrozea ideea să ajung undeva unde să fac baie în ciubăr, cum i-am spus unui coleg de școală elementară, care fără multe studii stătea foarte elegant în oraș. Chiar și foarte mulți țărani tineri, deveniți muncitori, locuiau în blocuri. Glodul, ciubărul, colhozul, munca culturală a cadrelor didactice erau pentru mine de neacceptat. Și le-am evitat, până la urmă. Se puteau evita și atunci legile, noi le-am făcut, noi le aplicăm sau nu, preciza tovarășul secretar al comitetului județean. Partidul conduce. În acel an, România socialistă a făcut doi pași de politică externă: stabilirea de relații diplomatice cu RFG, deși atunci numai URSS luase această măsură politică, și menținerea relațiilor diplomatice cu Israelul, după Războiul de 6 zile (în fond, în 6 zile și Creatorul a făcut lumea și toate celelalte). URSS și celelalte țări socialiste mari au rupt relațiile diplomatice cu o țară, e adevărat, mică teritorial, care a dus un război de agresiune, ziceau ei. Israelul a răspuns că războiul era preventiv, mai ales după închiderea Strâmtorii Tiran din Marea Roșie de către Egipt. Israelienii au făcut ce au făcut și au blocat Canalul de Suez până prin 1974, după războiul preventiv al egiptenilor și sirienilor, pierdut și el de arabi, deși președintele Nixon l-a pregătit cu președintele Egiptului și chiar cu Israelul, pentru a debloca canalul. America și Europa duceau petrolul saudit pe la Capul Bunei Speranțe din Africa de Sud. Prețul era enorm. Nixon dorea ca Egiptul să câștige practic războiul, oprindu-se. evident, în Podișul Sinai. De aceea a amânat trimiterea de armament în Israelul rămas fără muniții și avioane, dar cu bombe atomice. Comanda au luat-o într-o seară Henry Kissinger și alți politicieni, președintele dormind precum Hitler la 6 iunie 1944, și au format un pod aerian din America via Anglia și Spania spre Israel. Așa s-a terminat și acest război, o jucărie față de cele mondiale din Europa, sau cele de 100 și 30 de ani, tot de pe bătrânul nostru continent, așa-zis civilizat. Care civilizat? Cu războaie religioase, cruciade, inchiziție etc. Până a venit cetățeanul Maximilien Robespierre și a declanșat marea revoluție din Franța. Un alt cetățean, Guillotin, a inventat aparatul ce-i poartă numele, care a funcționat în Franța până în 1977.