Amintiri din Comunism

Mama s-a mirat mult că nu a mai prins un nou război în care să fi murit eu, Doamne ferește! În primul, i-a murit tatăl, în al doilea, soțul, iar în al treilea ar fi trebuit să moară fiul. Acum trebuie să gândesc și eu ca ea, având un fiu. Cât timp a existat echilibrul terorii nucleare, lumea a scăpat. Și acum echilibrul este același, dar un partener nu-l mai consideră egal pe celălalt și face numai el pe jandarmul mondial, cu războaie, lovituri de stat etc. E periculos pentru omenire să nu-și respecte partenerul actual, până se ridică unul mai mare ca amândoi.
Foștii pușcăriași din comunism, câți mai trăiesc, mai scriu câte o carte. Mulți menționează că securiștii și torționarii din lagăre erau și români, dar și mulți cominterniști, care erau de o duritate deosebită. Cu legionarii, cominterniștii s-au luptat până în 1989, după episodul 1964, și se mai luptă și azi unii. Scriitorul româno-israelian Teșu Solomovici este de o probitate profesională deosebită, ca și călugărul ortodox evreu Nicu Steinhardt, cu al său celebru Jurnal al fericirii de pușcăriaș între 1959 și 1964. Dar scriitorul evreu pe care-l apreciez cel mai mult nu e Saul Bellow, american, laureat al premiului Nobel, ci azi de toți uitatul I. Ludo (un pseudonim), care a scris o serie de romane satirice despre lumea politică românească interbelică, incluzându-i și pe conducătorii evrei, cu un talent deosebit. Sunt asemănătoare celor două romane ale lui Ilf și Petrov. Am tot spus că ar trebui reeditate. Avantajul lui era că a știut să treacă de cenzura comunistă condusă tot de cominterniști. Dacă un român rostea atunci numele unui rege, ajungea la pușcărie. La fel și mai ales, cel al lui Antonescu.
Nikita Sergheevici Hrușciov era rus și nu ucrainean, cum se crede. Stalin l-a trimis prim-secretar la Kiev, în Ucraina, fiindcă se născuse acolo, dar într-o familie rusă. Naționalismul ucrainean era și atunci prezent. În 1954, Nikita Hrușciov, îmbrăcat cu o cămașă tradițională ucraineană, înflorată, din postul lui de conducător al URSS, dar fără să pună Sovietul Suprem să aducă o modificare Constituției lui Stalin, a trecut Crimeea la Ucraina, ca unitate administrativă, pentru a-l sărbători pe hatmanul Bogdan Hmelnițki, care, după răscoala împotriva stăpânirii polone, a cerut unirea cu Rusia moscovită. Fiul lui Hmelnițki, un bandit și un ucigaș, Timuș, a dat o raită și prin Bucovina actuală, jefuind vechile biserici și mănăstiri. A fost ucis la Cetatea de Scaun din Suceava. Dacă Nikita Hrușciov ar fi presimțit că URSS-ul se va destrăma, după ce a învins în război, s-ar fi spânzurat, cu siguranță. Occidentul, care iubește acum Ucraina, tremura de frica celor 40000 de tancuri sovietice în timpul lui Brejnev. Europa occidentală, o arată istoria, e bine să știe de frica cuiva, fie a americanilor, fie a rușilor. Americanii nu s-ar aventura într-un război clasic în Europa, decât dacă ar trebui ocupată înaintea rușilor. Viitorul ne poate rezerva orice surpriză. O nouă debarcare americană pură în Normandia nu e exclusă.
S-a vorbit mult de raportul secret al lui Hrușciov la Congresul al XX-lea al PCUS. A fost secret poate un an, fiindcă eu l-am citit integral în Scânteia cea bătrână la Școala de Meserii din Suceava, în curtea cantinei și a internatului, pe Dragoș vodă nr. 11, acum Palatul Copiilor, lângă gardul care ne despărțea de grădina vilei tovarășului prim-secretar Ene Țurcanu, fiu de onoare al comunei Adâncata astăzi. El l-a adus de pe la Pașcanii maestrului Sadoveanu pe acest fost ceferist, Emil Bobu, tânăr procuror militar cu studii scurte, precum cursul scurt de istorie a PCUS, pe care nu l-am citit, deși era obligatoriu. Dar știam din ziare și filme toată istoria PCUS. Luam 10 la orice examen de marxism-leninism.
Era la modă în adolescența mea o carte celebră rusească, nu sovietică: Sevastopol, km. 4. Nu-i mai știu autorul. Nu mai țin minte nici dacă se referea la războiul din 1854-1856 sau la al doilea război mondial, în care a luptat celebra eroină Katiușa, cu două titluri de Erou al URSS, după care au fost numite cântecul frumos și lansatoarele de rachete, numite și orgile lui Stalin. Katiușa, bătrână, mai trăia, ca orice rus, mujic sau nu, foarte modest, după 1990.
Există o falie religioasă între catolici și protestanți și ortodocși, la fel ca și între islamism și creștinism. Religiile, evident, băgate în capul deștept al urmașilor maimuțelor, sunt tot atât de periculoase ca bombele termonucleare. Drumul evoluției darwiniste, în sens invers, este de milioane de ori mai scurt. Asta o spun savanții din documentarele BBC, în Anglia cea încă imperialistă, care nu cedează Gibraltarul, insulele Malvine, chiar și insula Sf. Elena sau Bermuda. Multe insule le-a cedat de nevoie, după război, americanilor, care au urât imperialismele europene, dar și pe cel japonez. Prin Pacific au cam luat majoritatea insulelor, uitând de arhipelagul Polineziei, cu Tahiti-ul francez. Noua Guinee a devenit stat independent prin 1966. Americanii au luart și atolul nuclear Bikini, unde băștinașii purtau strămoșii chiloților născuți apoi în Hawaii, care a fost ocupat de SUA prin ultimatum pur imperialist, pentru ca apoi să devină al 50-lea stat federal.