Amintiri din Comunism

Nikita Hrușciov, la doi ani de la moartea marelui Stalin, a numit echipa Malenkov, Kaganovici, Molotov etc. grup fracționist antipartinic. Nici de dreapta, nici de stânga. Grăsuliul prim-secretar Hrușciov, care avea propriul lui buton nuclear, a fost în timpul războiului comisar politic cu grad de general. Comanda însă era unică, la militari. După o bătălie pierdută la Harkov, Stalin l-a criticat violent. Mareșalul Voroșilov, cel din războiul civil, a avut dreptate cerând retragerea unei armate, care ulterior a fost luată prizonieră. Stalin s-a supărat pe el și l-a abandonat, ca și pe cavaleristul Budionâi, punând la comandă mareșali precum Jukov, Șapoșnikov, Konev, Vasilevski, Timoșenko, toți cu vârste între 40-50 ani. Hitler, ulterior, după atentatul de la 20 iulie 1944, l-a apreciat pentru asta. În timpul războiului, Stalin a golit toate pușcăriile (gulagurile) și i-a trimis pe toți deținuții, fie ei dezertori, politici, bandiți, criminali, violatori, hoți etc. pe front în prima linie. Avea nevoie de loc în lagăre pentru prizonierii germani, români, italieni, maghiari. Și Stalin a fost un fel de geniu, evident, al răului, spun toți cei care nu vor să asimileze crimele comunismului cu cele ale nazismului. Așa se explică și situația unui comandant de lagăr de la Aiud, în comparație cu cea a unuia de la Majdanek. Cineva are grijă de cei de la Aiud și din toată țara, din anii 1945-1964. Torționari din toate țările, uniți-vă!, iată lozinca socialiștilor europeni, bolșevici până în vârful unghiilor. Mai ales cei din Franța, care l-au alungat de la putere pe bătrânul general De Gaulle în 1969, începând cu revoluția studenților comuniști din 1968.
Clasa muncitoare a dispărut de pe scena industriei românești postcomuniste. Au mai rămas puțini muncitori calificați, mulți în fabricile capitaliștilor străini, puțini în cele ale capitaliștilor români. Ieșiți buimăciți din comunism, cetățenii scumpei noastre patrii au luat mulți, milioane chiar, calea pribegiei. Probabil că unii vor reveni, dar nu și cei tineri, duși definitiv în Canada sau Australia, mai puțin cei din Europa, care vor reveni, Europă ce primește mai degrabă turci și arabi sau africani, decât români. Țiganii, sau indienii noștri, cei cu frumoasele Carmen și Gina Lollobrigida în Cocoșatul de la Notre-Dame, dar și cu Voievodul țiganilor și Țiganiada lui Budai Deleanu, se duc și ei, dar revin pe acest pământ, pe care îl iubesc mai mult decât noi, cei care ne zicem români etnici și majoritari în scumpa noastră patrie. Ce-ar fi spus, oare, Eminescu dacă ar fi văzut străinii luându-ne munții, mânca-le-ar inima câinii, vorba lui genială în versuri? Marele poet nu era xenofob, cum spun mulți, el a spus că trebuie pedepsiți de câini cei care i-au adus pe străini, adică românii noștri frumoși, harnici, dar și hoți și mincinoși, cum ne apreciază popoarele civilizate.
Istoria nu se uită. În 1919, trupele române au cucerit Budapesta, alungând guvernul comunist al lui Béla Kun, ungur de altă naționalitate, dar și arborând pe superbul palat al Parlamentului steagul României și o opincă autentică. Eu am văzut în copilărie mulți țărani bătrâni cu opinci, iarna, evident. Îi priveam cum își înfășurau obielele din bucăți de pânză sau își puneau și ciorapi de lână. Celebrele nojițe erau lungi și prindeau și bernevecii, izmene groase bătute la piuă. Ca în Peneș Curcanul.
Gândurile mele răzlețe mă duc, iarăși, la Ivan Karamazov, ateul lui Dostoievski, și la Marilyn Monroe, care l-a citit pe genialul scriitor, surprinzător pentru unii. Ar fi vrut s-o joace pe Grușenka, cel mai celebru personaj feminin al lui Dostoievski. Cine n-a citit romanul Frații Karamazov ar fi bine să nu-l citească. În general, sunt mai fericiți cei care n-au citit nimic din Dostoievski. Sigur că cei mai fericiți erau activiștii și securiștii și alți oameni ai muncii din ultimii 50 de ani, care n-au citit în comunism decât Sportul popular, iar acum tot un ziar asemănător. Așa fac capitaliștii noștri actuali, miniștrii și prim-miniștrii, de la Nicolae Văcăroiu încoace. Fiii generalilor de securitate citeau totuși mai mult. Ei ajungeau doctori, ingineri, mai puțin profesori, dar nu securiști. Știau ce știau căpitanii și maiorii de pe atunci. Generali ajungeau pe la 45 de ani. Președintele Ceaușescu era zgârcit, ca în tot ce făcea, cu gradele militare. Comandanții de regimente trebuiau să fie colonei plini, dar toți erau menținuți cu gradul de locotenent-colonel. Era vorba de sporul de la soldă și secretarul general al PCR făcea economii și la bugetul armatei. A început fabricarea unui tanc autohton și a unui avion de vânătoare, împreună cu iugoslavii. Dar a venit Târgovișteaua, vorba cântecului popular. Acum toată lumea în România se teme de război și face inventarul armatei. Armament, ioc! Cel puțin dacă făceau cei din sectorul nuclear câteva bombe cu hidrogen! Tot mai circulă povestea cu un laser militar care putea opri tancurile sovietice. Povești!
Cine face o scurtă trecere în revistă a istoriei umane își dă seama că un al treilea război mondial este inevitabil. N-au făcut oamenii, mânați de diavol, după pocăiți, care evident că conduce lumea de pe infimul nostru Pământ, atât armament fără să-l folosească, mai ales că s-au înmulțit în mod înfiorător, peste 7 miliarde, și natura, nu diavolul, are legile ei compensatorii. Până se vor uni iarăși continentele sau ne va lovi un meteorit uriaș, va fi un nou război nuclear total. Vor mai rămâne cel puțin un miliard de oameni care se vor adapta și vor evolua în sus sau în jos, spre maimuțe. Am citit așa ceva încă în tinerețe, în scrierile filozofului german Marcuse.