Amintiri din Comunism

În tot acel timp fabricile patriei lucrau de zor, depășind zilnic sarcinile de plan, în cadrul eternei întreceri socialiste. Toți oamenii muncii cu o înaltă conștiință revoluționară erau în întrecere cu cifrele din planul elaborat științific.
Și totuși, ce-i de făcut cu pensionarii? În comunismul victorios până în decembrie 1989 ei, fiind în producție, plăteau pensiile celor de atunci. Dar de ce nu s-a făcut un cont special cu pensiile, care să treacă peste ani și să nu aibă nimic de a face cu onorabilul buget al statului capitalist? Oricum, ar fi ajuns un șir de vile în perioada 1990-2013.
Îmi permit să trec, în virtutea fluxului memoriei, sau a dicteului automat, cum scria nimeni altul decât genialul Marcel Proust, la groapa imensă din centrul istoric al Sucevei, unde inteligenții șefi ai Sucevei, mult sub nivelul tovarășului Panaitiu la IQ (o măsurare americănească a inteligenței, mă rog), au făcut un garaj. S-ar mișca în mormânt oasele marelui arhitect Porumbescu, care a proiectat piața de la fosta cofetărie „Liliacul” (RDS acum), până în str. Ana Ipătescu. Cu arbuști speciali, cu iarbă, cu gard viu, cu bănci speciale în apropierea blocului-turn, unde la parter și demisol funcționau prin 1965 două instituții ca din Paris: cofetăria „Union” și braseria, unde cânta la pickup Remo Germani. Întrucât în tinerețea mea am iubit acele instituții de cultură din centru, numite braserie, restaurantele „București” și „Central”, cu baruri tot ca la Paris, nu mai critic puzderia de cârciumi de nivelul MAT-urilor din satele anilor ’50. Îmi tot bat capul și acum să-mi amintesc ce spuneau cele trei inițiale, fiindcă odată știam. Dar cum am trecut de 60 de ani de multișor, fără să pățesc ceea ce le uram eu la 23 de ani celor de 60, trăiesc și eu din pensia cuvenită conform legilor votate de superbul nostru parlament, unde găsești și boșorogi care au și pensie și salariu. Să se încerce cu strigoaie, o plantă alinătoare, care te trimitea evident în iad, cum spunea mama? Ar trebui trimiși boșorogii acasă cu tot cu postul lor. Marele Stalin a murit totuși la 74 de ani, ca și Leonid Ilici Brejnev. Lenin, ca orice om genial, a murit la 52 de ani, ca și Napoleon. Două genii au ajuns, totuși, pe la 75 de ani: Einstein și Darwin.
Evident că vânătorul de naziști Simon Wiesenthal știa de nazistul genial Wernher von Braun, dar a tăcut. Președinte era Eisenhower. Eu cred că CIA, dacă-l captura pe sinistrul doctor Mengele, cercetător pe subiecți din rândul prizonierilor, evreilor, țiganilor, dar și a germanilor cu dizabilități, ei bine CIA, cu aprobarea președintelui SUA, l-ar fi luat împreună cu studiile lui și l-ar fi pus să lucreze pentru Pentagon. Doctori americani făceau prin anii 1950-1960 experimente în slujba armatei cam de genul celor ale lui Mengele. Dacă și sinistrul nazist Eichmann ar fi fost savant renumit, ajungea la o universitate americană, nu în ștreang în Israel. Cam acesta era războiul rece, expresie apărută la noi după 1990. În cele 36 de volume de opere complete ale tovarășului Nicolae Ceaușescu nu găsim nicio referire la războiul rece. Expresia e metaforică, evident. Președintele României vorbea despre coexistența pașnică a comunismului și capitalismului, „cele două sisteme”, despre cursa înarmărilor, amenințarea unui război nuclear, tendințele imperialiste și hegemoniste ale unor țări, dar nu preciza care, cerea respectarea fiecărei țări etc. Războirece? Dar cele din Coreea, Vietnam, Afganistan etc. au fost calde? La Moscova și Stalingrad a fost război cald? Clericul Malthus a spus că războaiele vor fi inevitabile, cât timp vor trăi oamenii. Cea mai celebră afirmație a sa e creșterea populației în progresie geometrică și a resurselor de hrană în progresie aritmetică. Rezolvarea? Molime sau războaie. Și se pare că a avut dreptate. Dintre clerici s-au ridicat și mari savanți, precum Copernic sau Mendel și alții.
Suceava noastră a îmbătrânit până și în edificiile comunismului. În fond, blocurile de locuințe au scrisă în proiect o perioadă de existență de circa 80 de ani. Pe urmă, dacă nu-s consolidate, pot muri natural. Între timp mai vine și un cutremur.
Perioada de glorie și frumusețe a Sucevei noastre s-a întins între 1960 și 1975, aproximativ. Trebuie să recunoaștem că prim secretar și președinte de sfat popular a fost tovarășul Bobu, cu secretarul Ștefan Panaitiu, un fost muncitor care avea simț estetic, cu toată îndoctrinarea lui comunistă. Azi Suceava este gospodărită rău, de oameni sub nivelul activiștilor cu cizme din anii 1950, deși, paradoxal, mulți sunt așa-zis specialiști. Prostul gust și o tendință țigănească în proliferarea cârciumilor arată o lipsă crasă de viziune. Mergem înapoi cu pași mari.