Amintiri din Comunism

Vrând-nevrând, după Freud, încep cu copilăria. Cei 7 ani de acasă, plus cei 7 ani de școală și acasă. Uniunea Sovietică și țările de democrație populară luptau împotriva ațâțătorilor la război: nemernicii de imperialiști, cu bandiții lor milionari Rockefeller, Du Pont de Nemours și Morgan (acum numele celei mai mari bănci din SUA). Miliardari au ajuns mai târziu. Europa imperialistă și revanșarzii vest-germani nu aveau încă milionari care să sugă sângele poparelor din colonii. În Costâna, tocmai atunci, în fosta clădire a pazei conacului boierului de la poartă, în camera din fund, s-a repus în funcțiune dinamul și s-a adus lumina electrică a lui Edison, nu a lui Ilici, cum spuneau tovarășii învățători și profesori.
Țăranii trăiau și lucrau ca în anii 1920-1940, sau ca în timpul lui Creangă, zic eu. Comunism, necomunism, cooperativa de consum, al cărei membru era fiecare țăran, chiar cu cotizație, aducea toate felurile de otrăvuri pentru animale și, eventual, oameni. Regimul lor nu era strict controlat. Bomboana cu otravă pentru câini o puteam mânca și eu, așa de frumos mirosea. Am mai spus că la început, prin 1952, când imperialiștii americani ne-au trimis DDT-ul, evident, contra cost, mie îmi venea să-l ling, așa de frumos mirosea, un pic cam înțepător, e adevărat. Moartea păduchilor, ploșnițelor și puricilor omora și muștele. Mama punea o farfurioară cu lapte în care era dizolvat DDT, pentru nimicirea lor. În cooperativă, unde lăzile cu marmeladă, rahat și alte produse dulci erau dezvelite, se întindeau fâșiile de hârtie cu lipici pe care se prindeau muștele. Târziu, prin 1980, mă luptam cu roiurile de muște din casă la Costâna, în vacanță, cu fel de fel de instrumente, pentru a le scoate afară. Satele erau pline de muște. DDT-ul nu le-a făcut decât un rău mic. Sunt sigur că și-ar fi dezvoltat un sistem imunitar puternic, cu timpul. Numai țânțarii nu ne deranjau ziua, ci doar pe înserate și în apropierea bălților. Țăranii știau că aduc tifosul, dar nu se prea deranjau. Mama și bunica făceau săpun de casă cu sodă caustică (NaOH), o substanță toxică. Se vindea la cooperativă în orice cantitate. Nu știu ce fel de grăsimi foloseau la săpun, dar trebuie să fi fost slănină alterată, căci altceva nu văd ce ar fi putut fi. Poate seu, dacă murea o oaie, dar oile erau slabe. Am mai amintit, altădată, că pe la 10-11 ani am primit un săpun de față, care desfăcut din hârtie mirosea ca o floare. Primul meu impuls a fost să-l mănânc, dar m-a oprit sora mea și ne-am dus la pârâu să ne spălăm pe mâini și pe față. Pentru picioare, vara foloseam niște pietre speciale care rodeau rapănul, adică murdăria presată în timp. Exact ca în fluviul sfânt, Gange. Anticorpii erau adevărații dușmani ai bolilor. În fond, strămoșii noștri din peșteri se spălau cu săpun? Singurul animal pe care îl spălam vara era vaca. Vaca țăranului era sfântă, tot ca în India. Sigur că unii o mai băteau, o puneau și la plug, dar nimeni nu tăia vaca sau vițelul să le mănânce. E păcat, spunea bunica, vaca ne dă lapte. Când mureau, erau duse în groapa lor comună, fără să se atingă nimeni de cadavrul lor. Meritau chiar să fie duse cu preotul la fântâna din beton, cu capac din fier, unde se aruncau leșurile. E adevărat că mai mureau mâțe, deși foarte greu, și câini, pe care țăranii nu-i îngropau, ci-i aruncau prin gropi, unde apăreau muștele.
Ce-am mai vrut să beau eu? Laptele cu DDT, pus pentru muște, avea un miros îmbietor. Dar știam că pot să mă otrăvesc, ca muștele, așa că numai miroseam produsul toxic. Laptele mai diminua otrava DDT-ului, care nu era chiar așa de otravă. Folosit ca tratament împotriva dăunătorilor agricoli, după colectivizare, nu a otrăvit țăranii sau clasa muncitoare, care mânca pâinea, ci șerpii, brotăceii, iepurii, pitpalacii și alte zeci de specii de animale care trăiau pe câmp, lăsate de Dumnezeu, cum spunea bunica, care omora, însă, fără să ezite, un șarpe în pădure sau un șobolan pe câmp, lăsați și ei de Dumnezeu. Numai râie n-am avut. În Amintiri din copilărie sunt descrise leacurile tradiționale. Le știa și bunica. Mama, când se enerva tare dintr-o cauză oarecare, spunea că o să fiarbă o tufă de strigoaie, să termine odată cu necazurile. Câteva tufe de strigoaie păstra bunica în cămară, sub streașină. Vindeca și boli, când era preparată în mod special. Stalin, Iosif Vissarionovici, ne-a lăsat fără ajutorul american din Planul Marshall.