Amintiri din Comunism

Un bolșevic de marcă al Sucevei, curat cominternist, era tovarășul Evghenie Nicolaev. Așa s-a numit până în 1964, când a început așa-zisul proces de independență, fals de la un capăt la altul. Tovarășul Nicolaev a devenit Eugen. După nume părea a fi rus, dar, vorba lui Marko Béla despre faptul că fostul șef bolșevic al pionierilor Iuliu Füro era maghiar cum era el mitropolit, așa și Evghenie era rus cum sunt eu mitropolit. Basarabia a dat mulți bolșevici cominterniști patriei noastre, spre fericirea ei, care fericire s-o aibă și alții. Soția lui era profesoară de rusă. Numai că, din nefericire, limba rusă puțini au învățat-o. Unul sunt și eu și regret, adică am regretat mai demult. Cominterniștii suceveni veniți precum cavalerii apocalipsului în 1944 au ras de pe fața pământului putreda orânduire burgheză, evident, fără deosebire de naționalitate, religie, limbă etc. Ideea în sine era iacobină: toți cei bogați sunt dușmanii poporului. Ceea ce este perfect adevărat astăzi în România noastră, care seamănă mult cu țara care i-a dat pe Simon Bolivar, Gabriel Garcia Marquez și Shakira: Columbia. L-a dat și pe Pablo Escobar, și pe alți mari traficanți de droguri. Nicolaev e numele unui oraș din Ucraina. Tovarășul Evghenie de până în 1964 a fost pus de partid în mai multe posturi de conducere. În epoca de aur a apus cariera de glorie a lui Eugen Nicolaev și a ajuns mai spre marginea organelor județene de partid. Sinistrul Nicolschi era tot basarabean.
Prin 1980, savanții istorici bolșevici de atunci au formulat teoria statului centralizat dac, de la întemeierea căruia de către Burebista s-ar fi împlinit atunci, chipurile 2050 de ani. Cu acea ocazie Ceaușescu a pus să se bată (ca în vechime) două monede din aur, care s-au vândut numai în străinătate, pe dolari, lăsându-i cu amarul în suflet pe unii mari numismați români, inclusiv doctorul său personal, acad. Proca, fost ministru al sănătății. Pe un ban, sau orice obiect din aur găsit la un cetățean liber al republicii a doua (socialistă) era scris, figurat vorbind, pușcărie. Aurul era strâns la Banca Națională pentru plata datoriei externe. A fost luat și din marile muzee. Și totuși, în Suceava, lângă fostul ONT, pe str. N. Bălcescu, era magazinul de cadouri, cu verighete din aur de 14k, la suma de 250 lei. Am mai spus undeva că puteam cumpăra mai multe, dar asta era în 1965-1970, poate și mai târziu, oricum, până la epoca de aur. Nu te puteai căsători fără verighetă, o tradiție burgheză. Oficiosul devenit datorită uzului limbii ofițerul stării civile nu cerea inelele. Cei câțiva oaspeți, rude și prieteni, aduceau flori de plastic, la modă atunci. Să țină veșnic… Pe cei mai cunoscuți tineri îi căsătorea însuși președintele sfatului popular orășenesc sau municipal. Între 1964 și 1970 era președinte tovarășul Radu Alexandru. Cum eram toți atei, preoții nu prea aveau de lucru la nunți în oraș. La țară, da. Cununia civilă se făcea la primărie joi, iar duminică tot alaiul după datina străbună, care mie nu mi-a plăcut niciodată. Mai ales cel de înmormântare. Tovarășul Bobu Emil era tot prim-secretar la județ, Eugen Nicolaev șef de secție sau altceva, secretarii țineau pe umerii lor cincinalele, programul și statutul partidului, construcția victorioasă a socialismului. Primul secretar al CC al PCR devenise secretar general. În URSS, prim-secretar fusese Hrușciov, apoi Brejnev (din 1964). Problema era complexă cu secretarii generali. Până și ziarele și revistele bolșevice aveau secretari generali de redacție. Și alte instituții aveau secretari generali. Tovarășul Ceaușescu găsea pe birou dimineața Scânteia cea bătrână. În acele timpuri, prin 1970, oarecum liberale, încă o mai răsfoia. Pe atunci vedea mai bine, nu avea încă nevoie de litere mari. Caseta redacțională era plasată pe pagina a doua, de regulă, jos. Redactor-șef cred că era Constantin Mitea. După un adjunct urma secretarul general de redacție. Încă un secretar general? Dumitru Popescu-Dumnezeu a acționat prompt: dispar toți secretarii generali din ziare și reviste și pe unde ar mai fi rămân secretari. Partidul numai are această prerogativă imprescriptibilă de a avea secretar general. Nu au fost iertați nici MAN, nici guvernul, care avea încă președinte și se numea Consiliul de Miniștri. Când a întemeiat cea de-a doua republică (socialistă), precum de Gaulle cea de-a cincea republică franceză, s-a pus iarăși problema președinților. Consiliul de Miniștri avea președinte, post ocupat și de mareșalul Antonescu în trecut, sindicatele aveau președinte, până și CAP-urile aveau președinți.