Amintirea Lilioarei Grămadă rămâne vie pentru arbitrii suceveni



Amintirea Lilioarei Grămadă rămâne vie pentru arbitrii suceveni
Amintirea Lilioarei Grămadă rămâne vie pentru arbitrii suceveni

A XIII-a ediţie a Memorialului „Lilioara Grămadă” la minifotbal a avut loc în Sala Liceului cu Program Sportiv din Suceava, zilele trecute. Prin această acţiune, care este organizată anual, cavalerii fluierului din judeţ îi aduc un omagiu Lilioarei Grămadă, cea care timp de aproape doi ani şi jumătate s-a aflat la şefia Comisiei Judeţene de Arbitri din cadrul AJF Suceava.

Echipele alcătuite din foști și actuali arbitri și observatori au evoluat într-o atmosferă de camaraderie și fair-play, la final trofeul pus în joc intrând în posesia formației CJA Rădăuți.

Pe locurile următoare s-au clasat, în ordine, CJA Fălticeni, Old Boys Team și Young Boys Suceava. Golgheterul competiției a fost Sebastian Păduraru, care activează ca arbitru asistent la nivelul Ligii a II-a.

În paralel cu funcţia de preşedinte al Comisiei Judeţene de Arbitri, Lilioara Grămadă a activat şi ca observator de arbitri pentru Liga a III-a, iar în tinereţe a fost jucătoare de fotbal la echipa Zimbrul Suceava şi mai apoi arbitru, ajungând să oficieze până la nivelul eşalonului al treilea. A încetat fulgerător din viaţă la finalul lui 2011, la doar 44 de ani, în urma unui atac cerebral.



Recomandări