Cei mai mici dintre rugbiștii din județul Suceava au participat zilele trecute la cel de-al patrulea și ultimul turneu din ediția 2017 a Circuitului Național de Minirugby, ce a avut loc pe stadionul Național „Arcul de Triumf” din București, o competiție organizată de Federația Română de Rugby pentru grupele de vârstă ce nu beneficiază de un Campionat Național, adică pentru juniori sub 8, 10, 12 și 14 ani.
Dintre cele trei cluburi care au participat în acest campionat, la ultima etapă au ajuns doar două, Amicii Suceava și CSM Suceava, deoarece echipa CSȘ Gura Humorului sub 12 ani, pregătită de Andrei Varvaroi, nu a făcut această deplasare, dar a participat la primele trei turnee, la Constanța, la Timișoara și la cel pe care l-a organizat la Gura Humorului.
CSM Suceava a câștigat bronzul la copiii sub 8 ani
Clubul Sportiv Municipal Suceava a participat în acest an la două categorii de vârstă, șa sub 8 și sub 10 ani. Micii rugbiști pregătiți de antrenorul Vasile Conache au avut evoluții bune la toate cele patru turnee și au reușit la final să câștige medalia de bronz la categoria sub 8 ani, acolo unde au fost prezente în acest sezon 10 echipe din țară. La categoria copii sub 10 ani, CSM Suceava a ocupat locul cinci din 11 echipe participante. La festivitatea de premiere, de la CSM Suceava au fost premiați separat doi dintre jucătorii ce s-au evidențiat, Denis Burlacu și David Tănasă, copii ce au primit câte un trening inscripționat cu frunza de stejar. Mai mult, micii rugbiști au fost premiați de doi jucători emblematici ai naționalei de seniori, cu care s-au și fotografiat, Stelian Burcea și Valentin Calafeteanu. Denis și David au primit și din partea sponsorilor echipei, mai exact a unui grup de părinți un sejur de 7 zile la mare, de la acest turneu plecând direct pe litoral.
„Acest circuit a fost o competiție foarte utilă pentru copiii noștri și nu numai, una în care am fost mulțumit de ei, mai ales pentru că de la un turneu la altul au prins curaj și au fost mai încrezători și siguri pe ei, și mă refer în special la cei mici, unde am avut jucători și de 6 ani. În plus începe să se formeze o echipă, chiar dacă nu sunt familiarizați cu toate regulile acestui sport. Cei mici vin și joacă de plăcere, pentru distracție și cel mai important este că intră și ies cu zâmbetul pe buze din teren și că au ajuns sănătoși la părinții lor. Vreau să mulțumesc părinților, cei care au fost tot timpul alături de copii și ne-au ajutat foarte mult, dar și părinților de la clubul Șoimii București, care ne-au ajutat și ei la această deplasare, dar și colectivului de profesori de la Școlile din Bănești și Plopeni. Sperăm că la edițiile viitoare va crește în valoare competiția și mă refer la jocul propriu-zis, nu neapărat la rezultate, care la această vârstă contează mai puțin”, a explicat antrenorul sucevean Vasile Conache.
CSM Suceava a participat la toate cele patru turnee cu un lot format din copiii: la sub 8 ani – Gabriel Tănasă, Rareș Ruști, Narcis Movanu, Luca Ciuhan, Denis Burlacu, Ana Boiangiu, Ianis Roșu, Robert Roșu, Laurențiu Roșu, Eduard și Alexandra Traci, Rowwan Pleggenmarsct, la sub 10 ani – Mihaela și Ionuț Benea, David Cojoc, Costel Lungu, David Tănasă, Ariana Ruști, Andrei Oghinciuc, Ștefan Bejenariu, Iasmina Movanu, Mihai Benea, Luca Parascanu și frații Mathias și Judith Pleggenmarsct.
Clubul Amicii Suceava a participat la toate cele patru turnee din Circuitul Național de Minirugby
Pentru al doilea an, clubul Amicii Suceava a fost prezent cu echipa de copii sub 12 ani în această competiție națională. Deși a ocupat locul opt din 12 echipe, la doar două puncte de CSȘ Gura Humorului, rugbiștii pregătiți de antrenorul Codrin Prorociuc au lăsat o impresie bună după evoluția din teren, acolo unde au multe meciuri foarte echilibrate, pierdute la limită, unele pe final.
„A fost un turneu național binevenit pentru copii, unde au avut ocazia să joace multe meciuri, în compania multor echipe din țară. Am avut multe meciuri foarte disputate și echilibrate și din păcate mai multe le-am pierdut la limită, dar la această vârstă rezultatele contează mai puțin. Este important că am reușit să participăm, atât noi cât și celelalte două cluburi din județ, și să promovăm rugby-ul juvenil din zona noastră la nivel național. Mulțumesc tuturor părinților, Primăriei și Consiliului Local Suceava, instituții ce ne sprijină foarte mult în activitatea și eforturile noastre de promovare a rugby-ului juvenil la nivel de oraș, județ și țară. Pe viitor sper să ne înscriem în campionatul sub 14 ani și să avem colaborări strânse cu cluburi ce au juniori mai mari. Mai mult, îmi doresc ca federația să premieze toate echipele, deoarece competiția este organizată pentru dezvoltarea acestui sport, iar locurile în clasamentele finale contează mai puțin. Mai mult, FRR ar trebui să ofere sprijin și suport cluburilor și antrenorilor tineri, ce sunt la început de drum”, a explicat antrenorul clubului Amicii Suceava, Codrin Prorociuc.
Clubul Amicii Suceava a folosit la cele patru turnee un lot format din 15 sportivi sub 12 ani: Leonard Oanea, Eduard Lungu, Ionuț Cucoș, Ionel Lungu, Irinel Cojoc, Răzvan Muha, Lucian Godroman, Cristi Bilauca, Codruț Marțuneac, Roberst Roșca, Filip Hreceniuc, Daniel Cojoc, Sebastian Grecu, Alex Șonfolean și Andrei Pânzaru.