După ce joi fotbaliștii pregătiți de Ioan Radu au învins cu 4-0 divizionara D Avântul Grămești într-un joc de pregătire, ieri Cetatea a disputat un nou meci amical în compania formației FC Botoșani. Partida a avut loc pe stadionul din Ițcani și s-a încheiat nedecis, scor 1-1. Prima repriză a fost deosebit de alertă, însă din păcate săracă în faze de poartă, singura ocazie de a marca aparținându-i lui Băsăscu. În partea secundă s-a jucat mult mai deschis, așa că în mod normal au apărut și golurile. Gazdele au deschis scorul prin Dinu, un jucător aflat în creștere de formă, care l-a învins pe portarul botoșănean cu o lovitură plasată cu capul. Fotbaliștii antrenați de Mihai Ciobanu au restabilit egalitatea prin Colban, omul numărul unu al celor din Botoșani, care a înscris un gol de senzație, de la aproximativ 35 de metri. La finalul partidei tehnicianul oaspeților a precizat că obiectivul formației sale pentru acest sezon este clasarea pe locul secund în Seria I a Diviziei B, poziție care le-ar permite botoșănenilor să joace barajul pentru promovarea în primul eșalon. „Am încercat prin angajarea celor două meciuri de pregătire să reparăm din lipsurile care au ieșit la iveală după disputarea partidei din runda inaugurală de la Mangalia. Sper ca vremea să se încălzească constant iar gazonul de pe Areni să-și revină binișor, astfel încât să ne permită să efectuăm măcar un antrenament pe stadionul Areni înaintea întâlnirii de sâmbăta viitoare din campionat cu Gloria Buzău”, a declarat Ioan Radu. FC Cetatea a început jocul cu FC Botoșani în alcătuirea Rohețki – Matei, Berezoschi, Miu – Andrieș, Sitaru, Onciu, Băsăscu, Roman – Dinu, Gavrilescu. Pe parcursul meciului au mai fost folosiți Focșăneanu, Butnaru, Homneac, Apetri, P. Bosancu, Petrea și Streinu. Din cauza diferitelor accidentări nu au jucat Rață, Prisacă, Bordianu, Săvulescu și Croitoru.




