ECHIPA NAȚIONALĂ

Amical cu Germania, anul viitor

Reprezentativa României va întâlni selecționata Germaniei într-un meci amical care se va disputa în 12 septembrie 2007, la Koln, informează AFP. În 2007, Germania va disputa opt meciuri de calificare la Euro-2008 (grupa D) și patru partide amicale: în 7 februarue cu Elveția la Dusseldorf, la 28 martie cu Danemarca la Duisburg, în 22 august cu Anglia la Londra și la 12 septembrie cu România la Koln. Pe de altă parte, managerul general al naționalei Germaniei, Oliver Bierhoff, a criticat, luni, cluburile care organizează turnee și meciuri în străinătate în intersezon și în timpul perioadei de pauză din iarnă. „Trebuie să se schimbe această tendință, aș aprecia ca jucătorii să poată profita de vacanțele lor. Am văzut cum o echipă ca Real Madrid aduce bani din astfel de turnee, dar acest lucru nu aduce succese și în teren”, a subliniat fostul internațional german. El s-a declarat îngrijorat de proiectul de reformă a Ligii Campionilor, cu o a doua fază a grupelor, după prima: „Jucătorii dispută deja prea multe meciuri”. Bierhoff a apreciat că reducerea numărului de meciuri internaționale, în special amicale, solicitată de antrenorul formației Werder Bremen, Thomas Schaaf, „nu este o soluție”.

Recomandări

Startul celei de-a XXII-a ediții a Turneului „Patru Regiuni pentru Europa”, la care Suceava este partener, s-a dat în acest an în Franța