Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat că, în proiectul legii vacinării, sunt prevăzute sancțiuni de până la 10.000 de lei pentru părinții care refuză să participe la acțiunea de informare, nu pentru cei care refuză imunizarea copiilor, informează Mediafax.
„Sunt și amenzi de zece mii de lei, dar sunt pentru părinții care refuză să participe la acțiunea de informare, nu pentru cei care refuză vaccinarea. Sancțiunile privesc atât ministrul, cât și funcționarii din minister, Direcții de Sănătate publică, absolut tot lanțul de vaccinare, iar ceea ce s-a vehiculat în presă cu privire la faptul că părinții vor fi amendați pentru faptul că nu-și vaccinează copii este inexact. Părinții vor fi amendați în situația în care refuză să participe la întâlnirea cu grupul de lucru, refuză să participe la întâlnirea cu medicul de familie pentru a fi informați despre vaccinuri. Practic, părintele are dreptul să refuze dar își asumă toată responsabilitatea”, a declarat Florian Bodog, ministrul Sănătății.
Întrebat despre posibilitatea ca părinții care refuză să-și imunizeze copiii să fie decăzuți din drepturile părintești, Florian Bodog a spus: „Nu scrie în proiect, este o decizie pe care statul român o poate lua de la caz la caz”.
„Sunt diferite cuantumuri de amenzi. Proiectul a intrat deja de săptămâna trecută în format electronic pentru avizare interministerială, astăzi a plecat în format scris la toate ministerele și va fi făcut public”, a adăugat Bodog.





