Acțiune

Amenzi pentru căruțașii prinși pe drumurile europene și naționale

– Pe parcursul a trei zile, polițiștii au depistat și amendat nu mai puțin de 76 de căruțe
– Deocamdată sancțiunile au fost mai mult simbolice, însă, în curând, căruțașii surprinși pe drumurile europene și naționale vor rămâne fără căruțe
Noul Cod Rutier face victime și printre căruțași, în urma unei acțiuni de control organizate la sfârșitul săptămânii trecute de agenții Serviciului de Poliție Rutieră Suceava fiind sancționați nu mai puțin de 76 de căruțași. Aceștia au încasat amenzi deoarece au fost surprinși în timp ce circulau cu căruțele pe drumurile europene și naționale, fapt interzis prin noua legislație rutieră. Valoarea amenzilor aplicate a fost însă redusă, în total cuantumul sancțiunilor atingând doar 1.232 de lei noi. „Fiind prima acțiune de acest fel, am pus accent pe prevenire și am acordat cele mai mici sancțiuni. Peste puțin timp însă vom trece peste această perioadă de clemență și vom aplica drastic legea, care prevede confiscarea vehiculelor cu tracțiune animală care circulă pe drumurile publice pe care au interzis accesul”, ne-a declarat agentul principal șef Mihai Hurjui, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Trebuie spus că în urma acelorași acțiuni, desfășurate vineri, sâmbătă și duminică, polițiștii au sancționat și conducătorii auto care au comis abateri de la noua legislație rutieră, șoferilor fiindu-le aplicate un număr de 92 de sancțiuni contravenționale în valoare de 3250 de lei noi. Într-unul din cazuri s-a ajuns și la suspendarea permisului de conducere, Ionela Hleuca, din orașul Siret, urmând a nu mai putea conduce timp de 60 de zile. Totul din cauză că nu a acordat prioritate de trecere la efectuarea unui viraj la stânga și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar.

Recomandări

Descinderi ale Poliției în baruri și săli de jocuri, cu ”prafuri” găsite și amenzi mari pe linie de pază și protecție

Poliția a încheiat acțiunea ”Bukovina Gate – Poarta de Nord” cu o razie cu mari desfășurări de forțe, sâmbătă noapte

Șofer depistat de polițiști în timp ce circula noaptea pe contrasens. Alcool mult și permis de conducere anulat

Un șofer băut, altul drogat, depistați după o razie blitz pe bulevardul George Enescu din Suceava