Atenționare

Amenzi pentru agenții economici care nu iau măsuri de protecție a angajaților pe perioada de caniculă

Agenții economici care încalcă prevederile legale referitoare la măsurile ce trebuiesc luate în perioadele de caniculă pentru protecția angajaților vor primi amenzi cuprinse între 1.500 și 2.500 de lei. Atenționarea a fost lansată de șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, Romeo Butnariu, care a declarat că inspectorii de muncă vor efectua controale la agenții economici în aceste zile când sunt anunțate temperaturi de peste 35 de grade Celsius. ”În perioadele cu temperaturi ridicate extreme, angajatorii trebuie să asigure unele măsuri minimale. Astfel, pentru ameliorarea condițiilor de muncă se are în vedere reducerea intensității și ritmului activităților fizice, asigurarea ventilației la locurile de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static, alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenți de aer. Pentru menținerea stării de sănătate a angajaților se are în vedere asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb, asigurarea echipamentului individual de protecție și asigurarea de dușuri. Angajatorii care nu pot asigura condițiile de mai sus, de comun acord cu reprezentanții sindicatelor sau cu reprezentanții aleși ai salariaților, vor lua măsurile dispuse în Ordonanța de Urgență nr. 99/2000, adică reducerea programului de lucru, eșalonarea pe două perioade a zilei de lucru”, a declarat Butnariu.

Recomandări

Clase supraaglomerate, cu peste 32 de elevi și multe posturi sacrificate, după măsurile de austeritate din educație

Angajații celui mai mare centru de recuperare neuropsihiatrică din țară, de la Sasca Mică, au primit preaviz și până joi trebuie să opteze pentru alt post

CJSU Suceava a stabilit mai multe măsuri de prevenire și intervenție pe perioada codului portocaliu de vreme severă valabil zilele următoare