Controalele efectuate de către comisarii județeni pentru protecția consumatorilor în perioada sărbătorilor de iarnă s-au încheiat cu aplicarea de amenzi în valoare de aproape 40 de mii de lei, ca urmare a neregulilor depistate în activitatea unor operatori economici din Suceava.
În perioada 20 -31 decembrie 2009, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Suceava a controlat 49 de operatori economici, 28 dintre aceștia având ca activitate prestarea serviciilor de alimentație publică, iar la alți 21 de comercianți s-au verificat produse alimentare specifice acestei perioade, precum carne și preparate din carne, prăjituri, produse de patiserie, ciocolată.
Comisarul superior al CJPC Suceava, Elena Oanea, a declarat că „s-a controlat o cantitate de 1441 de kilograme de produse, dintre care 529 de kilograme de carne peambalată,150 de kilograme produse zaharoase, 430 de kilograme de ciocolată și produse din ciocolată, 232 de kilograme de produse de cofetărie și patiserie”.
Nerespectarea prevederilor legale privind depozitarea alimentelor destinate consumului, neînscrierea în meniu a cantităților aferente unei porții, păstrarea în spațiile frigorifice a alimentelor lipsite de etichete cu elemente de identificare și caracterizare, utilizarea de cântare neverificate metrologic și nerespectarea prevederilor legale privind protejarea consumatorilor de efectele fumatului în spațiile publice sunt câteva dintre neregulile identificate în unitățile de alimentație publică verificate.
S-au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale, dintre care nouă avertismente și 19 amenzi contravenționale.
Amenzi aplicate taximetriștilor
La comercializarea produselor specifice sărbătorilor de iarnă s-au identificat alimente cu termenul de valabilitate depășit, alimente fără etichete de caracterizare și identificare sau cu etichete care nu erau traduse în limba română, precum și produse scoase la comercializare pe care nu erau afișate prețurile.
S-au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale, dintre care șapte avertismente și 13 amenzi în valoare de 32.400 de lei.
Tot în perioada sărbătorilor de iarnă, CJPC Suceava a controlat modul în care prestatorii de servicii de taximetrie respectă prevederile legale. Au fost controlați 14 operatori, abaterile constatate vizând lipsa aparatelor de taxat verificate metrologic, lipsa ecusoanelor cu fotografie și nume ale conducătorilor auto, lipsa ecusoanelor pe care se înscriu localitatea de autorizație și termenul de valabilitate al autorizației, lipsa afișării tarifelor.
Comisarul superior Elena Oanea a spus că „s-au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, dinte care 12 avertismente și 12 amenzi în valoare de 6900 de lei”.