Astăzi, la sediul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC) Suceava a fost dezbătută activitatea instituției desfășurată în primele două luni ale anului 2013.
Potrivit comisarului șef, Vasile Latiș, CJPC Suceava a efectuat, în lunile ianuarie și februarie, un număr de 716 de acțiuni de control, acestea desfășurându-se atât în baza tematicilor de control transmise de forul tutelar, cât și în baza tematicilor proprii, complementare celor impuse de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC). Tototdată, 223 de suceveni au trecut pragul instituției pentru a-și spune oful.
În luna ianuarie, cele mai multe aspecte reclamate de suceveni au făcut referire la serviciile de telefonie mobilă, 12% din totalul reclamațiilor vizând acest aspect. Cât privește contestațiile din luna februarie, cele mai multe nemulțumiri au avut în vederea activitatea companiei E-On, respectiv facturi nejustificat de mari, fluctuații de tensiune sau la tensiune slabă la furnizarea energiei electrice.
„Tot în primele două luni ale anului, Comisariatul Județean a mai întreprins o serie de acțiuni de control la 14 case de schimb valutar. S-au aplicat șapte amenzi în valoare de 20.000 de lei. La marea majoritate a caselor de schimb verificate am identificat probleme în ceea ce privește informarea corectă a publicului”, a mai completat Vasile Latiș.
Potrivit acestuia, o altă tematică de control a vizat prestarea serviciilor de alimentație publică, în acest sens fiind întreprise 23 de verificări. Ca urmare a controalelor efectuate, CJPC Suceava a aplicat 15 amenzi în cuantum de 14.650 de lei și a retras de la comercializare produse în valoare de 1.910 lei.