Reclamații

Amenzi de aproape două milioane de lei, aplicate de către Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului în 2012



Vasile Latiș, șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului
Vasile Latiș, șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului

La sediul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC) Suceava a fost dezbătută luni activitatea instituției aferentă anului 2012.
Potrivit comisarului-șef, Vasile Latiș, CJPC Suceava a efectuat, anul trecut, un număr de 3.261 de acțiuni de control, acestea desfășurându-se atât în baza tematicilor de control transmise de forul tutelar, cât și în baza tematicilor proprii, complementare celor impuse de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC). 1.338 de suceveni au trecut pragul instituției pentru a-și spune oful, doar 627 dintre reclamațiile venite din partea acestora dovedindu-se întemeiate.
Pentru cei care au avut câștig de cauză s-au oferit despăgubiri în valoare de 150.000 de lei.
Ca urmare a controalelor efectuate în anul 2012, CJPC Suceava a aplicat 1.008 amenzi în cuantum de 1.849.900 de lei și a retras de la comercializare produse în valoare de 1.551.131 de lei.
„Pe parcursul anului am întreprins 88 de acțiuni în colaborare cu alte instituții. Totodată, am demarat 372 de acțiuni de informare și educare”, a mai precizat Vasile Latiș.
O singură pensiune din județ a fost reclamată la CJPC Suceava, în perioada sărbătorilor de iarnă
În decursul lunii decembrie, comisarii CJPC Suceava au desfășurat două acțiuni tematice proprii ce au vizat respectarea prevederilor legale în ceea ce privește comercializarea produselor second – hand și respectarea prevederilor legale la prestarea serviciilor de alimentație publică și pensiuni.
Referitor la magazinele care comercializează haine și accesorii la mâna a doua, comisarii au întreprins 12 acțiuni de control, aplicându-se două sancțiuni contravenționale.
„Majoritatea agenților economici aveau acte doveditoare pentru dezinfecție și dezinsecție. Cele două amenzi au fost aplicate pentru probleme privind etichetarea și pentru fumatul în interiorul magazinului”, a mai afirmat Latiș.
Totodată, în perioada sărbătorilor de iarnă, comisarii CJPC Suceava au demarat 47 de acțiuni de control în pensiunile din județ, fiind aplicate cinci amenzi în cuantum de 5.750 de lei. Unei singure unități de cazare din județ i-au fost reclamate serviciile oferite care, potrivit clientului, nu au fost conforme contractului, sesizarea fiind în curs de cercetare.
Marele „of” al sucevenilor rămân serviciile defectuoase ale societăților de tâmplărie PVC
Bilanțul CJPC Suceava reflectă faptul că, în 2012, cele mai multe reclamații au vizat serviciile de executare și montare a tâmplăriei cu geam de tip termopan, acest gen de plângeri fiind frecvent întâlnite și în anii trecuți. În 2011 și 2012, două firme sucevene ce aveau acest profil au fost închise definitiv (Juventus și Aufbau).
Pentru 2013, cabliștii sunt cei care vor intra sub lupa comisarilor CJPC, vizați fiind și furnizorii de telefonie mobilă și internet.
„Vom analiza contractele acestor agenți economici pentru că am primit câteva sesizări în acest sens. Contractele trebuie să fie făcute în spiritul legii, iar în cazul în care vom depista nereguli și clauze abuzive, vom face acțiuni de constatare în justiție”, a mai declarat Latiș.



Recomandări

Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de 7.000 de lei la mai multe firme care au angajați cetățeni străini

Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de 7.000 de lei la mai multe firme care au angajați cetățeni străini
Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de 7.000 de lei la mai multe firme care au angajați cetățeni străini

Ce s-a întâmplat cu miile de amenzi din pandemia de Covid-19, în valoare totală de peste 5 milioane de euro, aplicate de DSP Suceava