Controale poliție

Amenzi de aproape 50.000 de lei, după o acțiune de control la afaceriștii cu material lemnos



Amenzi în valoare de aproape 50.000 de lei au fost aplicate de polițiști după o acțiune de control la agenții economici care își desfășoară activitatea în domeniul exploatării, transportului, debitării și comercializării materialului lemnos.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, acțiunea a avut loc săptămâna trecută, în intervalul 12-14 mai, fiind constituite echipe mixte de control din lucrători de poliție din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor și specialiști silvici din cadrul Comisariatului de Regim Silvic și Cinegetic Suceava.
„Acțiunea a vizat agenții economici de pe raza județului Suceava care săvârșesc ilegalități în domeniul achizițiilor, prelucrării și comercializării materialului lemnos cu scopul de a se sustrage de la plata taxelor și impozitelor datorate statului”, a transmis ieri purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, subcomisarul Ionuț Epureanu.
Bilanțul acțiunii s-a concretizat în 12 societăți comerciale verificate, patru autovehicule încărcate cu material lemnos fără acte și 15 sancțiuni contravenționale aplicate.
Singurul exemplu oferit de reprezentanții poliției județene constă în neregulile găsite la o firmă din Găinești, Slatina.
„S-a constatat faptul că agentul economic nu a respectat termenele de raportare în programul SUMAL, fapt pentru care, pe lângă sancțiunile contravenționale aplicate (3 sancțiuni la Legea 171/2010 în valoare totală de 10.000 lei și 2 sancțiuni la HG 470/2010 în valoare totală de 5.000 lei),s-a procedat și la aplicarea sancțiunii complementare de suspendare a acordului de utilizare a documentelor cu regim special și implicit a activității desfășurate, pentru o perioadă de 3 zile”, a precizat subcomisarul Ionuț Epureanu.



Recomandări

Patronul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, călcat din nou de polițiști: două autotrenuri puse sub sechestru și pază cu jandarmii, pentru ridicarea unei cantități foarte mari de lemn

Patronul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, călcat din nou de polițiști: două autotrenuri puse sub sechestru și pază cu jandarmii, pentru ridicarea unei cantități foarte mari de lemn
Patronul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, călcat din nou de polițiști: două autotrenuri puse sub sechestru și pază cu jandarmii, pentru ridicarea unei cantități foarte mari de lemn