Controlul încrucișat în spitalele de stat făcut de inspectorii sanitari s-a soldat, în județul Suceava, cu amenzi în valoare de 23.900 de lei. Șeful Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul Direcției de Sănătate Publică Suceava, dr. Dinu Sădean, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că în perioada 12-30 martie a.c., cele 9 spitale publice, respectiv Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Spitalul Municipal Rădăuți, Spitalul Municipal Fălticeni, Spitalul Municipal și Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc, Spitalul Municipal Vatra Dornei, Spitalul Orășenesc Gura Humorului, Spitalul de Psihiatrie și Spitalul de Boli Cronice Siret, au fost verificate de o echipă de la Serviciul Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Bacău. „În urma controalelor, au fost aplicate sancțiuni pe persoane fizice pentru nerespectarea precauțiunilor universale, valoarea totală a amenzilor fiind de 23.900 de lei”, a declarat dr. Dinu Sădean. Prin urmare, unitățile medicale, ca persoană juridică, nu au fost sancționate, amenzile fiind aplicate de inspectorii sanitari băcăuani angajaților vinovați de neregulile descoperite.
Obiectivele verificărilor
În timp ce spitalele sucevene erau controlate de inspectori de la DSP Bacău, două echipe de la DSP Suceava au efectuat controale în spitalele din municipiul Iași și din județul Bacău.
Dr. Sădean a spus că printre obiectivele controlului încrucișat s-au numărat verificarea documentelor privind structura funcțională a unităților sanitare cu paturi, verificarea documentelor privind înființarea și funcționarea Compartimentelor și Unităților de Primire a Urgențelor, respectarea normelor privind curățenia, dezinfecția și sterilizarea, asigurarea utilităților, a condițiilor igienico-sanitare în blocurile alimentare ale spitalelor, respectarea normelor privind supravegherea și controlul infecțiilor asociate actului medical, a modului de aprovizionare cu materiale de curățenie și produse biocide, respectiv cantitățile, stocurile, condițiile de depozitare și avizele acestor produse, modul de gestionare a deșeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală, protecția împotriva vectorilor și modul de efectuare a operațiunilor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare. Au fost, de asemenea, verificate respectarea normelor cu privire la unitățile de transfuzie sanguină din spitale, efectuarea examenelor medicale periodice de către personal și a cursurilor de igienă de către angajații de la blocul alimentar și de la spălătorii.
Rezultatul controalelor
Amenzi de aproape 24.000 de lei ”pe persoană fizică”, aplicate de inspectorii sanitari din Bacău în spitalele de stat din județul Suceava
