În cursul lunii ianuarie, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Suceava a desfășurat 296 de acțiuni de control, fiind aplicate 124 de amenzi, în valoare de 191.800 de lei. Tot în prima lună a anului, sucevenii au înaintat 142 de reclamații, fără însă a se evidenția un anumit domeniu de activitate sau operator economic cu un număr mai mare de plângeri cumulate.
Produse oprite de la comercializare
O tematică desfășurată de comisarii suceveni a vizat respectarea prevederilor legale privind comercializarea detergenților și a altor produse de curățat. S-au efectuat 14 acțiuni de control, aplicându-se 12 amenzi în valoare de 33.000 de lei. De la comercializare s-au oprit produse în valoare de 14.099 de lei.
Potrivit lui Vasile Latiș, comisar-șef adjunct al CJPC Suceava, „principalele aspecte sesizate au fost: lipsa traducerii etichetelor în limba română, lipsa listei de ingrediente, pachete promoționale incorecte sau la care nu se poate verifica corectitudinea ofertei, prin lipsa prețurilor pe produsele inițiale”.
O altă tematică desfășurată de CJPC Suceava a avut în vedere respectarea calității, a conformității, a condițiilor de comercializare și etichetare a alimentelor comercializate în unitățile de alimentație publică, neincluse în structurile de primire turistică. S-au efectuat 104 acțiuni de control, aplicându-se 48 de amenzi în valoare de 32.100 de lei.
„Ca principale aspecte neconforme constatate amintim: lipsa etichetării alimentelor preparate, lipsa etichetării alimentelor porționate și congelate”, a mai arătat Vasile Latiș.
Promoții neconforme
Tot în luna ianuarie, comisarii suceveni au mai verificat respectarea prevederilor legale la vânzările cu preț redus. S-au efectuat 38 de acțiuni de control, aplicându-se 15 amenzi în valoare de 42.750 de lei, ca deficiențe constatându-se: lipsa afișării perioadei în care există reduceri, lipsa prețurilor vechi și a prețurilor noi.
Comisarii CJPC Suceava au mai controlat respectarea prevederilor legale la încheierea contractelor de credit de consum, în cazul achiziționării de produse de la comercianți cu plata în rate. Comisarii au întreprins șase acțiuni de control, fiind aplicate amenzi în valoare de 14.000 de lei.
„Ca deficiențe s-au constatat următoarele: neafișarea listelor cu dobânzi, tarife și comisioane, lipsa detalierii elementelor ce alcătuiesc costul creditului sau lipsa informării consumatorului asupra sumei ce urmează a fi achitată lunar”, a conchis Vasile Latiș.