Garda de Mediu

Amenzi de 1,75 de miliarde de lei aplicate într-o săptămână

– Comisarii de mediu suceveni au amendat 12 societăți și persoane fizice din județul Suceava pentru lipsa autorizației de mediu sau nerespectarea regimului deșeurilor
Garda de Mediu Suceava a aplicat, în doar o săptămână, amenzi în valoare totală de 174.500 de lei. În urma controalelor efectuate în perioada 26 martie-1 aprilie, comisarii de mediu suceveni au aplicat un număr de 12 amenzi pentru nerespecatrea legislației de mediu.
SC Construcții Feroviare Iași, GRUP KOLAS, punct de lucru Suceava, SC PRUNDEX EXIM SRL Suceava și SC UNIFLOR SRL Suceava au fost sancționate cu amenzi în valoare a câte 30.000 de lei fiecare pentru lipsa autorizației de mediu. Conform legii, pentru ca o societate să poată funcționa, persoanele juridice au obligația de a solicita și de a obține o autorizație din partea Agenției pentru Protecția Mediului. Pentru lipsa unei evidențe stricte privind producerea, transportul și eliminarea deșeurilor, SC MIC IND SRL și SC ROTI BAR SRL, ambele din Suceava, au fost amendate de comisarii de mediu cu 20.000 de lei, respectiv cu 15.000 de lei. Pentru abandonarea de deșeuri și ambalaje pe spațiile verzi și în locurile publice, SC CATERIS TRANS SRL Suceava a fost sancționată cu o amendă de 10.000 de lei. Depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor provenite din acțiuni de debitare a lemnului a constituit motivul amendării cu 5.000 de lei a societății FORESTIS SRL Frasin.
Deși valoarea celorlalte amenzi aplicate de Garda de Mediu pe parcursul săptămânii trecute a fost mult mai mică, abaterile sesizate de comisarii de mediu rămân la fel de grave, fiind vorba despre incendiere necontrolată a miriștilor, despre depozitarea deșeurilor menajere în zone publice sau despre depășirea nivelului acceptat al gazelor provenite din țevile de eșapament ale autovehiculelor.

Recomandări

Peste 300 de oameni nemulțumiți au cerut în cor demisia primarului din Salcea într-o ședință tensionată unde s-a discutat valoarea taxei de salubrizare

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței
Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței

Elevii de la „Hurmuzachi” Rădăuți au colectat aproape 2.700 de kg de deșeuri reciclabile într-o singură zi

Primăria Suceava a încercat să dea jos panoul publicitar de pe blocul Union printr-o intervenție neautorizată de Poliție

Acțiunea de demontare a panoului publicitar de pe blocul Union, oprită de Poliție
Acțiunea de demontare a panoului publicitar de pe blocul Union, oprită de Poliție

Un biciclist beat a scăpat cu leziuni ușoare și cu o amendă de 2000 de lei, după ce a ieșit în fața unei mașini