Acțiune

Amenzi de 136.000 de lei, după zeci de controale în numai câteva ore la comercianți din tot județul

O acțiune a polițiștilor de la Investigarea Criminalității Economice desfășurată joi, între orele 8.30 -12.30, s-a concretizat în zeci de controale la comercianți și nu mai puțin de 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 136.000 de lei, toate la legea privind comerțul ilicit, au anunțat vineri reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Acțiunea s-a desfășurat în tot județul, fiind verificate zeci de societăți comerciale, întreprinderi familiale, individuale și persoane fizice.
Dacă la amenzi bilanțul e unul spectaculos, la confiscări aflăm că s-au ridicat bunuri de aproape 3.200 de lei, constând în produse industriale, articole de îmbrăcăminte și 10 pachete țigări de proveniență ucraineană.
În urma acțiunii a fost constatată și o infracțiune, după un control la un bărbat din comuna Pârteștii de Jos, care, în perioada 2010 -2013, în calitate de administrator la o societate comercială, a omis înregistrarea în evidența contabilă a unui număr de 36 facturi fiscale în valoare totală de 9.215,68 lei, reprezentând operațiuni comerciale derulate cu diferiți agenți economici, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale față de bugetul de stat.
„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală”, explică reprezentanții poliției județene.

Recomandări

Primele două familii din zona Broșteni care vor avea un „acasă” după inundații, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Amenzi de 360.000 de lei și suspendarea activității pentru șase firme de colectare și prelucrare a ciupercilor comestibile