Inspectorii de muncă suceveni au amendat mai multe firme de transport marfă și persoane. Șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, Romeo Butnariu, a precizat că instituția pe care o conduce a efectuat mai multe controale în cadrul unei campanii care s-a desfășurat la nivel național, privind respectarea de transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare la încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă și de odihnă a conducătorilor auto, a legislației și a directivelor europene ce vizează detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii transnaționale transpuse în legislația națională, respectiv a prevederilor legale privind securitatea și sănătatea în muncă. Romeo Butnariu a arătat că în domeniul relațiilor de muncă au fost verificați 99 de transportatori, în urma controalelor fiind aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor fiind de 39.000 de lei.
Șeful ITM Suceava a arătat că amenzile au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Codului Muncii, dar și a legislației cu privire la stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, cu modificările și completările ulterioare, organizarea timpului de muncă al persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier, cu modificările și completările ulterioare, dar și a prevederilor legate de registrul general de evidență a salariaților, cu modificările și completările ulterioare.
Romeo Butnariu a adăugat că în domeniul securității și sănătății în muncă au fost verificați 19 angajatori firme de transport, care aveau 461 de angajați, în total fiind constatate 22 de deficiențe. Butnariu a spus că în urma verificărilor a fost sancționați 16 angajatori, iar pentru deficiențele constatate au fost aplicate sancțiuni contravenționale, inclusiv o amendă în valoare de 3.500 lei.
Șeful ITM Suceava a declarat că principalele deficiențe constatate în domeniul securității și sănătății în muncă au fost neefectuarea instruiri adecvate pentru toți angajații și care trebuiau consemnate în fiecare fișă de instruire individuală sau nesupravegherea stării de sănătate a lucrătorilor prin controlul medical periodic al medicului de medicina muncii.