Scandal la poartă

Amenințat cu arma în fața casei, după o șicană în trafic



Un bărbat din comuna Grănicești a reclamat la poliție că a fost amenințat cu o armă în fața casei sale de către un consătean, se arată într-un comunicat remis ieri de Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
În urma cercetărilor făcute de poliție, s-a stabilit că între victimă și agresor, Florea D. (56 de ani), respectiv Daniel S. (26 de ani), a avut loc un scandal în noaptea de 14/15 august a.c., în jurul orei 00:30, ca urmare a unei șicane în trafic petrecute pe raza satului Slobozia Sucevei.
Polițiștii s-au dus acasă la tânărul acuzat și au ridicat arma cu care se presupune că acesta și-ar fi amenințat consăteanul.
Luat la întrebări, Daniel S. a declarat că arma a achiziționat-o de la un magazin de specialitate din străinătate și a adus-o la domiciliu pe data de 10 august a.c., când a revenit în țară.
„Arma urmează a fi expertizată de specialiști din cadrul Serviciului Criminalistic Suceava, iar prin sprijinul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase urmează a fi stabilită categoria din care face parte respectiva armă, având în vedere faptul că țeava acesteia este obturată din construcție”, a transmis ieri purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Ionuț Epureanu.
Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare.



Recomandări

Un recidivist din Stroiești, autor de infracțiuni rutiere și atacator de polițiști, a fugit din ambulanța care îl transfera între penitenciare