De tot râsul

Amendat după ce a fost dat de gol de niște facturi aruncate la gunoi



Un cetățean din satul Sf. Ilie, obișnuit să-și depoziteze deșeurile menajere din propria gospodărie în zona Metro, din municipiul Suceava, a fost sancționat de Garda de Mediu cu o amendă de 2.000 de lei. Modul în care Cristian Dumitru Movilă a fost identificat de comisarii de mediu suceveni este cât se poate de original. Bărbatul vinovat de depozitări ilegale de deșeuri pe domeniul public a fost trădat de câteva facturi aruncate la gunoi.
Dacă în urmă cu două săptămâni Garda de Mediu Suceava a efectuat o acțiune de ecologizare a zonei de la intrarea în municipiul Suceava, dinspre Fălticeni, la sfârșitul săptămânii trecute, comisarii de mediu au constatat apariția unor grămezi noi de deșeuri în zona Metro. Potrivit comisarului șef al Gărzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim, echipa de comisari a fost nevoită să caute prin gunoaie eventualele indicii care ar fi putut duce la identificarea vinovatului. După ce comisarii de mediu au găsit facturile cu numele și adresa cetățeanului din Sf. Ilie, s-au deplasat la domiciliul acestuia, unde Cristian Movilă a recunoscut că el este cel care a transportat deșeurile în zona Metro.
„După ce comisarii de mediu din Suceava au reușit să curețe o suprafață însemnată din zona Metro, unii cetățeni și-au mai permis să arunce gunoaie. Vom monitoriza în continuare această zonă a municipiului, iar toți cei care se fac vinovați de depozitare de deșeuri vor fi sancționați conform legii”, a declarat comisarul Constantin Harasim.
Acesta a recunoscut însă că cetățeanul trădat de propriile deșeuri nu este singurul care practică depozitarea de gunoaie pe terenul de lângă Metro.



Recomandări

Firma care reabilitează clădirile la Salina Cacica a fost amendată de Garda de Mediu pentru depozitarea neconformă a deșeurilor

Firma care reabilitează clădirile la Salina Cacica a fost amendată de Garda de Mediu pentru depozitarea neconformă a deșeurilor
Firma care reabilitează clădirile la Salina Cacica a fost amendată de Garda de Mediu pentru depozitarea neconformă a deșeurilor