Sancțiune

Amendat cu 1.000 de lei, după ce a sunat la 112 să reclame tăierea unor copaci din centrul Sucevei

Polițiștii cu lemnele tăiate
Polițiștii cu lemnele tăiate

Un tânăr sucevean care trecea, ieri, pe strada Ciprian Porumbescu spre Curtea Domnească, din municipiul Suceava a văzut, la un moment dat, două autoutilare și mai multe persoane care tăiau copaci și puieți, iar lemnul rezultat era încărcat într-un autoturism Matiz privat.
Nu s-a dus să-i întrebe pe oameni ce fac, ci a sunat la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 și a spus ce a văzut. „Mașinile erau cu portierele deschise și cu manele la maximum, dar n-am sunat pentru manele, ci pentru că mă deranjează, ca cetățean, când se taie copacii și pentru că nu am înțeles de ce lemnul rezultat era încărcat într-o mașină privată”, ne-a declarat Radu Babei. El a mai povestit că, în scurt timp, i-a telefonat un polițist care l-a invitat „la locul faptei” și l-a informat că este vorba despre o acțiune a Primăriei Suceava, că muncitorii au acte în regulă, iar el este amendat cu 1.000 de lei pentru că a apelat abuziv apelul unic de urgență.
Indignat, Radu Babei le-a spus polițiștilor că a telefonat deoarece Matiz-ul ticsit cu lemne i s-a părut suspect, că a informat operatorul exact despre ce este vorba atunci când a sunat și că nu i se pare normal să primească amendă. Ca atare, a refuzat să semneze procesul verbal și a afirmat că de acum înainte își va tempera spiritul civic și în cazul în care s-ar întâmpla să asiste la infracțiuni mai grave, precum un furt, o tâlhărie sau o crimă. „Eu nu m-am dus la cei care tăiau copacii să le cer actele, am sunat la 112, așa mi s-a părut firesc. Altă dată însă nu mai sun, indiferent ce s-ar întâmpla!”, a mai declarat Radu Babei.
Tânărul a mai povestit că i-a explicat operatoarei de la 112 exact ce a văzut la fața locului, iar dacă respectiva considera că nu este o urgență ar fi trebuit să-i comunice acest lucru.
Amenda este de la 500 la 1.000 de lei, dar lui Radu Babei i s-a dat cea maximă
Explicația pe care ne-a oferit-o șoferul autoutilitarei pentru lemnele din Matiz a fost că acest autoturism îi aparține tot lui, iar lemnul rezultat din tăierea copacilor ar fi urmat să îl transporte la serele Primăriei Suceava.
Amenda pentru „apel abuziv” la 112 este între 500 și 1.000 de lei, însă, din motive știute numai de către polițiștii care s-au deplasat la fața locului, tânărul a primit amenda maximă.
Contactat în legătură cu această situație, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, Ionuț Epureanu, ne-a declarat că apelul la 112 s-a înregistrat în jurul orei 13.30.
Echipajul de poliție care s-a deplasat la fața locului a constatat că nu se confirmă nimic din cele reclamate. „Erau patru muncitori de la domeniul public care efectuau activități de toaletare a copacilor în baza documentației avizate de la primărie, iar muzica nu era nici măcar pornită. Nu s-a constatat a fi comisă vreo faptă contravențională sau penală, astfel încât i s-a adus la cunoștință reclamantului că este o situație de apelare abuzivă a numărului de urgențe 112, sancționată potrivit OUG 34/2008”, arată subcomisarul Epureanu, precizând că tânărul a avut și o „atitudine neconformă” vizavi de agentul constatator.
„Maximul de amendă a fost stabilit de agentul constatator. Dacă tânărul în cauză consideră nejustificată sancțiunea primită, o poate contesta în instanță”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt al poliției județene.

Matiz ticsit cu lemnele din copacii tăiați
Matiz ticsit cu lemnele din copacii tăiați
Polițiștii cu lemnele tăiate
Polițiștii cu lemnele tăiate

Recomandări

Pedepse cu executare pentru patru tâlhari care au dus un bătrân cu forța pe la bancomate pentru a-i lua banii

Peste 40 de pompieri militari și silvicultori s-au luptat miercuri până târziu în noapte cu un incendiu în fondul forestier la Sadova