– Pentru că au depozitat necorespunzător deșeuri din lemn pe malul drept al râului Dorna, care ulterior s-au aprins degajând noxe în atmosferă, reprezentanții SC Romanel Internațional Group SA – punctul de lucru Vatra Dornei, au primit o amendă de nu mai puțin de 300 de milioane de lei vechi
Comisarii de mediu suceveni au aplicat o amendă record unei unități de debitare a lemnului care, prin arderea necontrolată a deșeurilor provenite din activitatea de debitare, a provocat poluarea mediul înconjurător. În urma unui control efectuat împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, comisarii de mediu au constatat că deșeurile lemnoase depozitate de reprezentanții unității de debitare a materialului lemnos SC Romanel Internațional Group SA – punctul de lucru Vatra Dornei, pe malul drept al râului Dorna, ardeau mocnit eliminând în atmosferă noxe nocive. „Reprezentanții unității au susținut că deșeurile s-au auto aprins, ceea ce este puțin probabil în această perioadă a anului când temperaturile sunt scăzute. Chiar dacă unitatea are aviz de închidere a punctului de lucru, asta nu înseamnă că trebuie să lase la voia întâmplării deșeurile din lemn din acea zonă”, ne-a declarat Gavril Grămadă, șeful Comisariatului Județean de Mediu Suceava, subliniind că unitatea de debitare a lemnului are ca termen de închidere și ecologizare a zonei data de 30 aprilie 2007. Pentru arderea necontrolată a deșeurilor provenite din activitatea de debitare reprezentanții unității au fost sancționați contravențional cu amendă în cuantum de 300 de milioane de lei vechi. Tot pe raza localității Vatra Dornei, comisarii de mediu au mai descoperit o neregulă, amendându-l pe localnicului Petrică Budai, pentru depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor menajere pe terenul proprietate personală. „Pe acest cetățean l-am descoperit întâmplător în timp ce efectuam controlul privind salubritatea localității Vatra Dornei. Sucevenii trebuie să înțeleagă că responsabilitatea privind protecția mediului le revine și lor, nu numai autorităților, iar dacă nu păstrează curățenia pe terenurile lor îi vom sancționa conform legii”, a ținut să precizeze Gavril Grămadă. Pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor menajere, care la prima precipitație s-ar fi infiltrat în pânza freatică, suceveanul a fost amendat cu 2 milioane de lei vechi.





