Cu mașina în Salvare

Ambulanță tamponată de un șofer imprudent

O ambulanță care urma să preia un pacient în stare gravă pentru a-l transporta la spital a fost implicată, luni seară, într-un eveniment rutier.
Autosanitara a fost lovită din spate de o mașină cu număr de Italia, dar incidentul nu s-a soldat cu victime.
Accidentul a avut loc în jurul orei 19.30, iar ambulanța implicată este una de tip Fiat Ducato, destinată urgențelor, care dispune de cea mai bună dotare.
Salvarea circula dinspre Suceava spre Dărmănești și urma să se întâlnească pe traseu cu un autoturism particular în care se afla un bărbat din Todirești, înjunghiat în burtă, pe care trebuia să-l preia pentru a-l transporta la spital.
Incidentul s-a produs în momentul în care cele două mașini s-au întâlnit, iar șoferul ambulanței a tras pe dreapta pentru a lua bolnavul. De remarcat că autosanitara avea toate semnalele acustice și luminoase pornite și semnalizase regulamentar intenția de a staționa în afara carosabilului.
Autospeciala la bordul căreia se mai aflau un medic și un asistent a fost lovită în partea din spate, de o mașină cu număr de Italia, în care se afla doar șoferul.
În urma impactului, ambele mașini au fost destul de serios avariate, dar nici unul dintre conducătorii auto sau membrii echipajului de pe Salvare nu au fost răniți. Bolnavul și-a continuat drumul spre spital cu autoturismul particular.

Recomandări

„Tati, o să fie bine?”, este întrebarea unui copil de 11 ani din municipiul Suceava diagnosticat cu o formă agresivă de cancer

Eric Butnariu, unui copil de 11 ani din Suceava, a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer
Eric Butnariu, unui copil de 11 ani din Suceava, a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer

Dani Cek: „Familia va împărți banii strict pentru copiii bolnavi de cancer, pentru că aceasta este boala cu care Andreea a luptat”