– Societatea suceveană s-a angajat să includă în programul de conformare noi măsuri care să reducă emisiile de metilmercaptan
Agenția Regională pentru Protecția Mediului (APRM) Bacău va emite autorizația integrată de funcționare pentru SC AMBRO SA Suceava la începutul lunii martie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței publice a Comisiei de Analiză Tehnică (CAT), desfășurată ieri la Agenția pentru Protecția Mediului Suceava, unde s-au purtat ultimele discuții cu privire la măsurile pe care societatea trebuie să le ia în perioada următoare.
SC AMBRO SA va continua programul de conformare negociat de Guvernul României cu autoritățile de la Bruxelles, ce are ca termen de finalizare anul 2013, dar a decis să ia o serie de măsuri suplimentare în vederea reducerii emisiilor de gaze rezultate din producția de celuloză.
Într-un comunicat oficial semnat de conducerea societății se arată că societatea va primi autorizația integrată cu Program de conformare până cel târziu pe 6 martie 2007, proiectul autorizației fiind afișat pe site-ul ARPM Bacău din data de 7 decembrie 2006. Programul de conformare (Planul de acțiune) pe care societatea l-a prezentat la această ședință CAT cuprinde o măsură suplimentară de racordare a instalației de incinerare a gazelor urât mirositoare atât pe cazanul de regenerare, cât si pe cuptorul de var. Măsura are ca termen de realizare data de 30 iunie 2007 și are drept scop eliminarea eșapărilor în atmosferă a acestor gaze atunci când calculatorul de proces care conduce instalația constată că unul din parametrii impuși pentru gazele introduse în cazan nu se înscrie în valoarea prescrisă.
Reprezentanții AMBRO au explicat motivul pentru care, în anumite perioade, emisiile de mercaptan și mirosul specific au un nivel mai ridicat. Instalația de ardere a gazelor rezultate din producerea celulozei, care sunt explozibile, este prevăzută cu un sistem de siguranță, format din supape. Instalația este controlată de un computer care, atunci când primește informații despre acumulări foarte mari de gaze, permite deschiderea supapelor de la cazanul de regenerare și eliberarea unei cantități mai mari de mercaptan în atmosferă. Deși reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului Suceava au propus achiziționarea unei noi instalații de incinerare a gazelor, conducerea AMBRO a respins această posibilă soluție ca fiind mult prea costisitoare.
Președintele Comisiei de Analiză Tehnică, Mihaela Munteanu, a vorbit inclusiv despre o altă tehnologie care s-ar putea utiliza pentru producerea celulozei, Paul-Henri Kohler argumentând că AMBRO folosește aceeași tehnologie ca și peste 80% dintre producătorii de celuloză ai lumii. Acesta a prezentat o societate franceză situată în interiorul unui orășel de pe țărmul Atlanticului, care folosește aceeași tehnologie și care nu a găsit nici până acum o soluție de eliminare totală a emisiilor de metilmercaptan.
AMBRO va întocmi în cursul zilei de astăzi un plan de acțiuni concrete pe care să îl includă în planul de conformare și, conform procedurilor legale, va publica în presa locală un anunț al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Bacău cu privire la decizia de emitere a autorizației integrate de funcționare. În termen de 30 de zile de la data publicării anunțului, societatea suceveană va primi autorizația propriu-zisă.






