Intoxicare sistematică

Ambro continuă bătaia de joc la adresa sucevenilor



Ambro continuă bătaia de joc la adresa sucevenilor
Ambro continuă bătaia de joc la adresa sucevenilor

– Concentrațiile admise la emisiile de metilmercaptan au fost depășite de 112 ori la sfârșitul săptămânii trecute
– Peste 100 de suceveni s-au plâns la Garda de Mediu Suceava pentru că li s-a făcut rău și au resimțit stări de vomă din cauza poluării de la Ambro
– Conducerea Ambro îi ia de proști pe suceveni și spune că emisiile de mercaptani au fost în limitele autorizației de mediu, dar „condițiile atmosferice nu au permis dispersia gazelor”, motiv pentru care s-a ajuns la o concentrație peste limita maximă admisă
Bătaia de joc la adresa sucevenilor continuă. SC Ambro SA Suceava sfidează cu bună știință sănătatea celor 107.000 de locuitori ai municipiului Suceava, intoxicându-i sistematic cu noxe emise în atmosferă fără nici cea mai mică jenă. Deși plângerile la adresa societății vin pe bandă rulantă, autoritățile par incapabile să ia măsuri de stopare a fenomenului de poluare. În afara unor amenzi pe care de obicei conducerea societății Ambro le contestă în instanță, nimeni nu a venit cu alte soluții viabile. Mai mult, reprezentanții firmei care face parte din grupul francez Rossmann trimit comunicate prin care aruncă vina pentru poluarea cu metilmercaptan pe condițiile atmosferice.
Ultima ispravă a SC Ambro SA Suceava s-a înregistrat pe 8 august. În acea zi, mai mulți locuitori din cartierul Burdujeni au reclamat că aerul devenise irespirabil și că sănătatea le-a fost pusă în pericol. Într-o plângere adresată Gărzii de Mediu Suceava, un număr de 107 persoane au reclamat persistența unui miros înecăcios. „Din această cauză am resimțit stări de vomă, uscăciune în gât și usturime la nivelul ochilor. Vă rog luați măsuri pentru a ne proteja sănătatea”, se arată în sesizarea sucevenilor din cartierul Burdujeni. Măsurătorile efectuate în acea zi de Agenția pentru Protecția Mediului Suceava au scos în evidență că acel „miros înecăcios” nu era altceva decât metilmercaptan. Șeful Gărzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim, a declarat că emisiile au depășit de 112 ori valoarea admisă. „În mod curios, APM Suceava nu a precizat sursa emisiilor, cu toate că în acest moment singura societate de unde pot proveni noxele este SC Ambro SA Suceava. Noi vom demara un control și ulterior rămâne să stabilim ce măsuri se vor lua”, a declarat Constantin Harasim. Ieri am luat legătura și cu conducerea Ambro pentru a-și preciza punctul de vedere cu privire la poluarea din ziua de 8 august. Răspunsul a fost unul care nu face altceva decât să confirme că societatea nu este interesată deloc de soarta sucevenilor și sănătatea acestora. „Vă informăm că emisiile de mercaptani s-au înscris în valoarea impusă de autorizația integrată (20 mg/mc), condițiile atmosferice însă nu au permis dispersia gazelor, plafonul de nori fiind situat la joasă înălțime. În aceste condiții, mercaptanii, gaze cu un prag olfactiv extrem de scăzut (0,000002 mg/mc) au fost ușor percepuți, concentrația pe care o reclamați fiind de 0, 00112mg/mc”, se arată în răspunsul semnat de Irina Gabriela Nancă, asistent director general al SC Ambro SA Suceava. De asemenea, conducerea societății ține să reamintească despre eforturile mărețe depuse pentru ca aerul din Suceava să nu mai fie poluat, povești pe care le auzim de luni întregi, fără ca nimic să se schimbe. „S.C.AMBRO S.A Suceava are autorizație integrată de mediu cu program de conformare până în 2013, perioadă în care AMBRO va implementa măsuri tehnice și tehnologice care să contribuie la îmbunătățirea calității mediului înconjurător. Societatea este în graficul propus în ceea ce privește lucrările de investiții pe mediu”, sună răspunsul celor de la Ambro. Vorbe frumoase, care nu acoperă deloc problemele sucevenilor, emisiile de metilmercaptan putând fi o otravă lentă la adresa multor localnici.
– Amenzi peste amenzi pentru SC Ambro SA Suceava
Ultima sancțiune încasată de SC Ambro SA Suceava a fost în urmă cu mai puțin de o lună. Amenda de 17.500 de lei (175 de milioane de lei vechi) a fost aplicată de către Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, după ce societatea de pe platforma industrială Burdujeni a produs poluarea pârâului Vătafu și a râului Suceava cu fenoli și hidrogen sulfurat. Poluarea s-a produs ca urmare a unei avarii și doar norocul a făcut să nu se înregistreze probleme de mediu importante. Tot în luna iulie a acestui an, SC Ambro SA a fost amendată cu 25.000 de lei (250 de milioane de lei vechi) pentru că a ascuns intenționat deversarea unor ape încărcate cu substanțe organice în stația de epurare a orașului după întreruperea curentului electric.
„Aceste ape au plecat din societatea Ambro și au ajuns în stația de epurare a municipiului, administrată de ACET. Cei de la stație au identificat în timp util apele încărcate cu substanțe organice, le-au stocat într-un bazin compensator, utilizat în situații de avarie. Stocarea apelor uzate a însemnat salvarea treptei de epurare biologice care, odată afectată, se reface în aproximativ 40 de zile”, a explicat la acea vreme comisarul șef al Gărzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim. Și la începutul acestui an societatea a fost amendată. Cuantumul acesteia a fost de 110.000 de lei (1,1 miliarde de lei vechi). 30.000 de lei reprezintă sancțiunea pentru modificarea investițiilor pe platformă, prin demolarea a două cazane CET, fără acord de mediu, 20.000 de lei pentru lipsa unei evidențe stricte privind producerea, transportul, valorificarea și eliminarea deșeurilor rezultate pe platformă, iar 60.000 de lei amenda pentru funcționarea fără autorizație de mediu. Cu o lună mai devreme, în decembrie 2006, SC Ambro SA Suceava primea o altă amendă serioasă. Pentru depășirea nivelului de metilmercaptan de 100 de ori față de limitele maxime admise, societatea a primit o amendă de 100.000 de lei (1 miliard de lei vechi). În total, din decembrie 2006 și până acum societate a încasat 4 amenzi, toate pe linie de mediu, în sumă totală de aproape 250.000 de lei (2,5 miliarde de lei vechi), fapt care nu pare să-i deranjeze prea tare pe reprezentanții SC Ambro SA Suceava, care continuă bătaia de joc sistematică la adresa localnicilor.



Recomandări

Elevi și profesori, instruiți pentru un mediu sigur, la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mareˮ din Cajvana

Elevi și profesori, instruiți pentru un mediu sigur, la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mareˮ din Cajvana
Elevi și profesori, instruiți pentru un mediu sigur, la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mareˮ din Cajvana

La Fălticeni, „O lume mai curată, o lume mai bună” – o lecție de ecologie, solidaritate și speranță

La Fălticeni, „O lume mai curată, o lume mai bună” – o lecție de ecologie, solidaritate și speranță
La Fălticeni, „O lume mai curată, o lume mai bună” – o lecție de ecologie, solidaritate și speranță

S-a răzbunat pentru că a fost concediat și a alimentat în interes propriu aproape 5.000 de litri de motorină

S-a răzbunat pentru că a fost concediat și a alimentat în interes propriu aproape 5.000 de litri de motorină
S-a răzbunat pentru că a fost concediat și a alimentat în interes propriu aproape 5.000 de litri de motorină