John Cornet D’Elzius, ambasadorul Belgiei în România, va susține o prelegere la Universitatea din Suceava în cadrul unui eveniment organizat de Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri (FEAA).
În parteneriat cu Forumul Belgiano-Român, facultatea menționată organizează în perioada 30-31 mai 2024, în format hibrid, cea de-a XX-a ediție a conferinței internaționale intitulată “Challenges and opportunities for a sustainable development”.
Ediția din acest an se bucură de o prezență numeroasă de cadre didactice și cercetători din România, dar și din țări precum: Belgia, Italia, Spania, Georgia, Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria.
Cât despre prezența Excelenței sale, acesta va conferenția pe data de 30 mai despre „On the Belgian Presidency Council of the European Union meeting with students”.
„Conferința își propune consolidarea relațiilor științifice și de colaborare dintre cadrele didactice și cercetători, din țară și din străinătate, stimularea cercetării, dezvoltării și inovării, pentru a putea răspunde cu succes provocărilor și oportunităților generate de cea de-a patra revoluție industrială («Industry 4.0»)”, spun organizatorii.
Conferința este realizată sub egida Asociației Facultăților de Economie din România (AFER), mai multe detalii privind programul conferinței, pot fi obținute accesând: http://conferinta.feaa.usv.ro/public/conferences/1/schedConfs/12/program-en_US.pdf și, respectiv https://fobero.eu/en/decentralized-forum- mai belgium-romania-en/forum-2024-suceava/.
Ambasadorul Belgiei în România conferențiază la Suceava, la un eveniment al FEAA, USV
