Hristos – Dumnezeul nostru – a spus: „Am venit să caut, SĂ MÂNTUIESC pe cel pierdut” (Luca 19 ; 10). Dar ce ne trebuie oare pentru a ne mântui? Pentru a ne mântui trebuie să avem săvârșite cele cinci Sfinte Taine, adică BOTEZUL, MIRUNGEREA, SPOVEDANIA, ÎMPĂRTĂȘANIA și, respectiv, CUNUNIA RELIGIOASĂ – pentru cei căsătoriți. Minunat ar fi dacă am avea și Taina Sfântului Maslu (a șasea Taină).
Primele două Sfinte Taine le au săvârșite toți creștinii ortodocși, dar spovedania și împărtășania, numai unii. Cea mai mare grijă a vieții noastre este aceea de a ne spovedi și de a ne împărtăși cel puțin în cele patru posturi mari: Sfintele Paști, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Sfânta Maria și Crăciun.
Așa cum spălăm lenjeria cu detergent, tot așa să ne spălăm și sufletele noastre prin preot. Se vorbește astăzi de medic de familie și de avocat de familie. De PREOT DE FAMILIE nu vorbește nimeni! Și preotul este cel mai important, pentru că el ne botează, el ne cunună religios și tot el ne înmormântează. Deci, în cele trei mari momente esențiale ale vieții noastre, preotul trebuie să fie lângă noi, el fiind o „călăuză duhovnicească” în drumul către Hristos, căci fără acest „mijlocitor” – preotul – cu siguranță nu ne putem mântui. Însuși Hristos spune: „Duceți-vă și arătați-vă preoților” (Luca 17; 14).