Decizie

”Am venit la spitalul din Suceava ca să rămânem”



Medicii Cătălina Aldea și Denis Baican
Medicii Cătălina Aldea și Denis Baican

Tinerii medici Cătălina Aldea și Denis Baican, specializați în chirurgie toracică, recrutați de Spitalul de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, s-au prezentat la post și au declarat, ieri, public, că au venit la Suceava pentru a rămâne timp îndelungat aici. În cadrul unei conferințe de presă, la care au participat alături de directorul medical, dr. Doina Ganea Motan, și de purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Mihai Ardeleanu, cei doi medici și-au explicat opțiunea pentru unitatea medicală suceveană prin aceea că ”este un spital monobloc, modern și cu dotări la standarde ridicate”, care le oferă oportunitatea de a se dezvolta din punct de vedere profesional.
Dr. Aldea a subliniat că, în România, chirurgia toracică este practicată doar în spitalele clinice, Suceava fiind printre puține spitale județene, dacă nu chiar singurul, care are dotarea necesară pentru această specializare.
“Am considerat că este un loc foarte bun pentru noi să ne desfășurăm activitatea și, totodată, să progresăm. Desigur, pe lângă cazuistica de politraumă și de preponderența cancerului bronho-pulmonar semnificativă ca patologie în chirurgia toracică, există și afecțiunile pleurale, mediastinale, de perete toracic, esofagiene, pericardice sau chiar diafragmatice pe care noi le putem aborda și care ne permit intervenții chirurgicale”, a afirmat dr. Cătălina Aldea. Ca tipuri de intervenție, cei doi medici pot efectua chirurgie toracoscopică, chirurgie toracică video asistată, clasica toracotomie, biopsii pulmonare, tumorale, rezecții pulmonare, până la decorticări pleuro. Doctorul Denis Baican a adresat mulțumiri conducerii Spitalului de Urgență ”pentru oportunitatea de a putea profesa într-un spital modern”, subliniind că împreună cu colega sa va face tot posibilul pentru a dezvolta chirurgia toracică la Suceava.
Biopsiile și intervenția chirurgicală în cancerul bronho-pulmonar se vor putea efectua de acum și la Suceava
Medicii au arătat că au efectuat stagii de specializare la spitale din Franța, de 6 luni, respectiv un an și jumătate, în chirurgie generală, vasculară și toracică și, deși au avut posibilitatea să rămână să profeseze acolo, au preferat să revină în țară. ”Ni s-a oferit oportunitatea de a rămâne în străinătate, dar ne-am spus că e preferabil să stai în țara ta și să lucrezi pentru ai tăi. Nu am avut niciodată intenția de a pleca definitiv în străinătate. Am venit la Spitalul de Urgență din Suceava cu intenția să rămânem”, a spus dr. Cătălina Aldea.
Directorul medical, dr. Doina Ganea Motan, a precizat că venirea celor doi medici este un câștig pentru spital deoarece, pe lângă necesitatea intervenției lor în cazurile de politraumă consecutivă accidentelor, de acum înainte la Spitalul de Urgență se vor putea realiza intervenții specifice la pacienții cu cancer bronho-pulmonar, afecțiune foarte frecventă în județ. Printre altele, se va putea preleva, în condiții de siguranță pentru pacient, biopsie din tumoră, ceea ce va ajuta la realizarea mai rapidă a planului terapeutic personalizat al pacientului.
Ea a precizat că, în lipsa unui specialist în chirurgie toracică, pacienții suceveni trebuiau trimiși la Spitalul de Pneumologie Iași și la Institutul “Marius Nasta” București, pentru confirmarea diagnosticului sau, eventual, pentru tratamentul chirurgical în cazul pacienților cu cancer bronho-pulmonar.
Cei doi medici au absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “ Gr.T. Popa” Iași și au efectuat 5 ani rezidențiat în specialitatea chirurgie toracică tot la Iași, sub coordonarea conf. univ. dr. Cristina Grigorescu.
În Franța, dr. Cătălina Aldea a urmat un stagiu de pregătire timp de șase luni în chirurgie generală și vasculară, iar medicul Denis Baican, în chirurgie vasculară și toracică, timp de un an și jumătate.
Compartimentul de Chirurgie Toracică va fi funcțional din data de 1 iulie a.c.



Recomandări

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, l-a felicitat pe Gheorghe Șoldan pentru finalizarea cabinetului stomatologic pentru copii de la Spitalul Județean Suceava

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Imaginea doctorului Sorin Hâncu și un caz de vindecare din Suceava, folosite abuziv într-o reclamă la produse naturiste

Imaginea doctorului Sorin Hâncu și un caz de vindecare din Suceava, folosite abuziv într-o reclamă la produse naturiste
Imaginea doctorului Sorin Hâncu și un caz de vindecare din Suceava, folosite abuziv într-o reclamă la produse naturiste